Ion Țiriac cere ca meciul Cîrstea – Konta să fie decis la „masa verde”. „În momentul în care un jucător iese de pe teren din proprie voință, pierde meciul! Ce e terenul de tenis, face fiecare ce vrea?
Nu știu ce a spus domnul Năstase din tribună, nici nu mă interesează pentru ca în momentul în care a părăsit suprafața de joc nu mai era persoana oficială!
Îi ceri sa părăsească banca, o face, dar cum își permite un arbitru să-l scoată din arenă? Așa suntem noi, abia așteptăm să sărim pe ai noștri și le permitem străinilor să facă ce vor la noi acasă!”, a spus Țiriac.
Țiriac îl susține pe Ilie Năstase. Englezii amenință cu un protest oficial!
Michael Downey, președintele federației britanice, a anunțat că va face un protest oficial după scandalul de la Mamaia.
„Suntem profund şocaţi de comportamentul căpitanului României Ilie Năstase de ieri şi astăzi pe teren. Nu există loc în sport pentru un asemenea comportament, nu este acceptabil, pentru că valorile sportului trebuie să primeze întotdeauna.
Arbitrul ITF, Federaţia Română de Tenis şi vicepreşedintele şi-au cerut scuze atât Johannei, dar şi căpitanului nejucător Anne Keothavong”, se arată în comunicatul emis de Michael Downey.
„Prioritatea noastră acum este situaţia Johannei şi a Annei, dar şi a întregii echipe, pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie şi pentru a ne asigura că sunt cât mai bine pregătite pentru mâine.
Îi mulţumim Simonei Halep pentru iniţiativa inspirată de a se adresa publicului în interesul bunului mers al jocului şi în spiritul acestei competiţii.
Vom face o plângere oficială către ITF după această confruntare şi ne aşteptăm la o investigaţie serioasă legată de gesturile căpitanului României”, se mai arată în comunicatul oficial al britanicilor.
Țiriac îl susține pe Ilie Năstase. Presa britanică l-a făcut praf
Ion Tiriac îl susține pe Ilie Năstase, dar presa britanică l-a făcut praf.
„Ilie Năstase provoacă haos în Fed Cup cu o izbucnire nervoasă la întâlnirea România – Marea Britanie”, a notat The Guardian. „Căpitanul nejucător al României a provocat întreruperea întâlnirii României cu Marea Britanie, sâmbătă, după o tiradă de cuvinte urâte, el fiind escortat în afara terenului şi lăsând-o pe Johanna Konta vizibil afectată.
Când Konta conducea în faţa Soranei Cîrstea cu 1-0 la seturi, în al doilea meci de la Constanţa, Năstase s-a implicat într-o dispută legată de gălăgia din public. El i-ar fi spus arbitrului: «Whats your f…..g problem?» (Care este problema ta?). Apoi a părut să le numească pe Anne Keothavong şi Konta «f…..g bitches»”, menţionează The Guardian citat de DolceSport.
„Tiradă de înjurături a lui Ilie Năstase către starurile britanice, în timpul confruntării de Fed Cup”, a titrat The Telegraph. „Întâlnirea Marii Britanii cu România a fost întreruptă în mod senzaţional după ce căpitanul Ilie Năstase a fost dat afară de pe teren”, scrie jurnalul englez.
„Shame, set and match (Ruşine, set şi meci). Năstase devine «nasty»: Konta în lacrimi după ce căpitanul echipei României a făcut-o ‘f****** b****’ şi l-a înjurat pe arbitrul de scaun, provocând haos… la câteva ore după ce a avut o ieşire nervoasă faţă de o jurnalistă în legătură că remarcile sale rasiste despre copilul Serenei”, a notat şi Daily Mail.