“Slavă Domnului, nea Titi se simte bine. E puternic. Am vorbit cu el şi mi-a spus că l-au mutat de la reanimare în salon. Voia chiar să plece cu delegaţia României înapoi în ţară, dar nu l-au lăsat medicii”, ne-a declarat şeful FR de Box, Leonard Doroftei.
Fiul lui Titi «Prosop» îl aduce acasă
Fostul elev al lui Titi “Prosop” a adăugat: “Nea Titi a suferit un infarct. Mi-a confirmat acest diagnostic ambasadorul României în Rusia, cel care a discutat cu doctorii şi care se ocupă acum de prelungirea vizei de şedere în Rusia a fostului meu antrenor. Mai trebuie să stea câteva zile în spital”. Ieri urma să plece la Anapa, lângă Krasnodar, pe coasta de nord a Mării Negre, şi fiul antrenorului ploieştean. “Titişor, băiatul lui nea Titi, va merge în Rusia să-l ia acasă. A durat ceva până a plecat la tatăl său, pentru că a avut nevoie de viză. În câteva zile se vor întoarce amândoi cu avionul în ţară”, a conchis “Moşul”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News