După primele patru runde, Jumuga este lider în clasamentul general, cu 342 de puncte, urmat de campionul en-titre Ciortan, cu 269, astfel că rezultatul de la Rovinari poate fi decisiv.
Dacă Jumuga va obține un nou succes, atunci poate deveni cel mai tânăr campion din istoria acestei discipline sportive în România. În schimb, Ciortan poate recupera în clasament dacă se impune la Rovinari și va rămâne în cursa pentru cel de-al patrulea titlu din carieră, un record absolut în țara noastră. Astfel, duelul decisiv s-ar putea prelungi pentru etapa finală, care va avea loc la Baia Mare între 22 și 23 septembrie.
„Nu m-am gândit la matematică, merg acolo să dau totul și să nu dezamăgesc având în vedere poziția în care mă aflu. Cu siguranță, presiunea este pe mine și voi fi nevoit să merg tare. Vreau să îmi mențin calmul și concentrarea care m-au adus aici. Fiind o etapă stradală, este clar că efortul va fi mult mai mare, tocmai de aceea am făcut setări la mașină pentru cerințele circuitului”, a afirmat Jumuga, care la 23 de ani, poate deveni cel mai tânăr campion din România al clasei Pro.
„E o premieră pentru noi să ne dăm pe acest circuit stradal special adaptat pentru o etapă de drift și, cu siguranță, va fi foarte interesant de urmărit pentru că gradul de periculozitate este ridicat. Abia aștept etapa, la fel ca ca până acum, voi da totul pentru un spectacol de calitate și sper să iau cât mai multe puncte”, a spus și Ciortan, triplu campion națională în 2012, 2013 și 2017.
Al treilea clasat în topul general, Cătălin Trifan, cu 247 de puncte acumulate, are și el speranțe că poate obține, la Rovinari, punctele necesare care să-l aducă în fața primului său titlu de campion. De la etapă nu vor lipsi nici Răzvan Frățianu, Sorin Ene, Traian Bușe, Radu Moise, Răzvan Stan și Gabi Imre, toți aflați în Top 10 în momentul de față.
Pentru a spori gradul de securitate al evenimentului, pe întreg circuitul vor fi montați parapeți masivi de 525 de kilograme pe bază de ciment și sticlă reciclată granulată. „Cu siguranță, traseul este pe atât de spectaculos, cât va fi de periculos, astfel că , în urma unui parteneriat cu New NCR Reciclare am reușit să aducem acești parapeți, astfel că măsurile de siguranță sunt la superlativ”, a explicat Andrei Balica, președintele Romanian Drift Community.
Battle-urile care vor decide câștigătorul etapei a 5-a vor avea loc duminică după-amiază, iar imedat după, publicul, al cărui acces va fi gratuit, va avea parte și de un concert Guess Who.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!