Serghei Kariakin l-a învins luni pe Magnus Carlsen, campionul mondial în exercițiu la șah, în a opta partidă a meciului pentru titlul mondial, care se dispută la New York.

Norvegianul Magnus Carlsen a jucat cu albele și a adoptat o tactică ofensivă riscantă, sacrificând mai mulți pioni. Rusul Serghei Kariakin a profitat de jocul avântat al adversarului și a obținut victoria la mutarea cu numărul 40.

Următoarea partidă se dispută miercuri, 23 noiembrie

Următoarea partidă, a noua, dintre Magnus Carlsen și Serghei Kariakin se va disputa miercuri, 23 noiembrie. Titlul mondial la șah se va acorda la sfârșitul unui duel de doisprezece partide. Dacă scorul va fi egal la finalul acestora, se vor disputa partide de departajre.

 
 

Urmărește-ne pe Google News