”Am jucat destul de slab în prima repriză. Cred că a contat faptul că au intrat mai mulți jucători care nu au evoluat prea mult în trecut. Dar în a doua repriză s-a schimbat jocul, am avut mai multă consistență. Lituania e un adversar ok. Nu e nici foarte slab, dar nici foarte bun. Sper să fie un antrenament reușit și partida cu Spania. Trebuie să fim optimiști că vom scoate un rezultat bun cu ei. E foarte bine pentru Stanciu că a debutat cu gol. Cred că e cel mai în formă jucător român, l-am felicitat, să o țină tot așa!”
Cosmin Moți
”Orice victorie ne motivează, cu atât mai mult cu cât este pentru echipa naţională. Avem un meci în picioare înaintea partidei cu Spania. Eu sunt fundaş dreapta, mai întâi trebuie să-mi fac datoria de fundaş, e un plus dacă ajut pe faza ofensivă. Îmi doresc să joc foarte bine şi să prind un loc la EURO. Urmează Spania, un meci important cu o echipă puternică, trebuie să jucăm foarte bine şi sper să avem stadionul plin”.
Alexandru Mățel
”Era importantă victoria. A fost o echipă a Lituaniei destul de bună, au jucat un fotbal solid, sincer nu mă așteptam. Cred totuși că în a doua repriză mai puteam marca, după ce am deschis scorul. Terenul a fost în condiții bune. Mi-am dorit foarte mult să înscriu, nu am făcut-o, dar poate reușesc la meciul cu Spania. Am încredere în mine, aștept și turneul final. De-abia aștept turneul final, meciul de deschidere. Toată planetă va fi cu ochii pe noi”.
Bogdan Stancu
”Sunt bucuros de rezultatul din această seară. Ne dă încredere pentru următorul meci și pentru turneul final din Franța. Cred că am controlat jocul cu Lituania. Ne bucurăm că putem să ajungem și la Cluj pentru că lumea vrea să vadă echipa națională. Mă bucur pentru Stanciu, ați văzut că e un jucător de calitate. Sper să o țină tot așa. La meciul cu Spania trebuie să ne așteptăm la o partidă frumoasă. Și noi suntem dornici să jucăm cu o fostă campioană mondială. Aceste rezultate îți dau încredere pentru Campionatul European”.
Costel Pantilimon