ACTUALIZARE. Paul Batin și-a prelungit contractul cu ilfovenii.
ACTUALIZARE 2 iulie. Mijlocașul Petre Ivanovici a ajuns la un acord cu clubul ilfovean, devenind al 6-lea jucător nou care alege Concordia în această vară. Timișoreanul de 28 de ani, care a mai trecut pe la echipe precum Farul, Botoșani și Voluntari, a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
ACTUALIZARE 30 iunie. Concordia l-a adus pe Guessan Ghislain (26 de ani), atacant care a evoluat ultima dată la Viking, în Norvegia, formație pentru care a marcat 16 goluri. Atacantul, care deține dublă cetățenie, ivoriana și franceză, va face deplasarea ăn cantonamentul din Austria.
ACTUALIZARE 29 iunie. Ultima dată la Juventus București, Simon Măzărache a semnat cu Chiajna. Atacantul și-a terminat împrumutul la echipa retrogradată la finalul sezonului 2017-2018 și și-a încheiat contractul cu echipa la care a debutat în prima ligă, U Craiova. El a ales Concordia pentru următoarele două sezoane.
ACTUALIZARE. Contractul mijlocașului de bandă Răzvan Grădinaru avea scandența la finalul sezonului competițional următor, însă teleormăneanul de 22 de ani a decis să semneze, încă de acum, prelungirea acestuia până în vara anului 2021. Alexandru Albu a optat și el pentru prelungirea acordului cu clubul până la finalul sezonului 2020-2021.
Mijlocaşul argentinian Nicolas Gorobsov a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Concordia Chiajna, Gorobsov, care şi-a încheiat contractul cu Miami United (SUA), mai jucat în România la Poli Timișoara (2011-2012), ACS Poli Timişoara (2013-2014) şi ASA Târgu Mureş. În cariera sa, fotbalistul sud-american a mai evoluat la Vicenza, Torino, Cesena, Nocerina şi Hapoel Tel Aviv.
Străbunicul fotbalistului de 28 de ani a trăit în Chişinău, pe vremea când Basarabia făcea parte din ţara noastră. ”La câţiva ani după al doilea război mondial, a emigrat în Argentina. Viaţa era foarte grea în Basarabia, nu era nici de muncă şi a trebuit să plece. Atunci nu erau nici avioane, a plecat cu vaporul. Pe vremea aceea, mulţi europeni, inclusiv italieni, emigrau în Argentina. Acolo se trăia mai bine”, povestea mijlocașul sud-american acum câțiva ani.
Gabi Matei, la Concordia Chiajna
De asemenea, fundașul central de 26 de ani Mihai Leca, care și-a făcut debutul pe prima scenă fotbalistică românească în anul 2012 la Concordia Chiajna, revine de la Juventus București pentru a întări defensiva ”vulturilor”.
Bawab, Cristescu, Bărboianu și Nivaldo Alves și-au prelungit contractele cu ilfovenii.
Mijlocașul capoverdian Nivaldo Alves Freitas dos Santos, care a îmbrăcat, în sezonul trecut, tricoul „vulturilor” de 15 ori, perioadă în care a marcat un gol și a oferit trei pase de gol, și-a prelungit angajamentul.