Mai sunt câteva luni până la debutul uneia dintre cele mai importante competiţii de sporturi extreme, la care, printre favoriţii la titlu, este şi parapantistul Toma Coconea (35 de ani), din Petroşani. Red Bull X-Alps 2011 este programat să înceapă în iulie, iar românul promite să ocupe un loc pe podium. De aproape doi ani se antrenează pentru acest concurs, iar pregătirile îi consumă toată energia.
“Mă antrenez şi 15 ore pe zi. Nu mai ştiu nimic de mine, dar vreau să aduc aurul în România”, ne-a declarat Toma. Ca să câştige însă, trebuie să zboare cu parapanta cei peste 860 de kilometri de traseu montan prin cinci ţări europene. Startul se va da din Austria, ruta fiind stabilitå prin Italia, Franţa, Elveţia şi Monaco.
Concursul mondial va începe în luna iulie
Red Bull X- Alps este o competiţie mondială exclusivistă, derulată din doi în doi ani, la care concurenţii nu se pot înscrie, ci sunt selectaţi de către organizatori. Cei care primesc invitaţii trebuie să fie clasaţi într-un top mondial al celor mai buni sportivi practicanţi de sporturi extreme, iar din 2003, pe listă se regăseşte şi parapantistul român Toma Coconea. În luna iulie, cei 32 de competitori încearcă, timp de 20 de zile, fără somn sau odihnă, să ajungă din Salzburg, Austria, la finişul din Monaco. Ei trebuie să străbată în zbor cu parapanta cei peste 860 de kilometri de traseu montan