În urma unei ședințe care a avut loc, luni, Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a votat majoritar pentru demiterea lui Tomas Ryde.
‘Începând de azi, Tomas Ryde nu mai este antrenorul echipei naţionale şi vreau să mă folosesc de această ocazie pentru a-i mulţumi pentru tot ce a făcut pentru handbalul românesc în cele două mandate. Şi vreau să le spun tuturor că, în opinia mea, în conjunctura pe care o ştiţi bine, legat de Corona Braşov, de Cristina Neagu, care a venit după nouă luni de accidentare, de faptul că mai multe fete importante nu sunt în cea mai bună formă în momentul de faţă, rezultatul de la campionatul mondial, ieşirea din grupă, este unul meritoriu în această realitate”, a anunțat, într-o conferință de presă, Alexandru Dedu.
Președintele FRH a adăugat: ”Decizia Comisiei Tehnice mi se pare îndreptăţită în mare parte, cam aşa se întâmplă tot timpul, antrenorul plăteşte. Au fost nominalizaţi patru antrenori pentru a-l înlocui pe Tomas Ryde, oameni cu care o să iau legătura în următoarele zile pentru că timpul este scurt şi trebuie să avem un antrenor la echipa naţională în cel mai scurt timp. Deja programul echipei naţionale este alcătuit”.
Noul selecționer al naționalei feminine de handbal va fi român
Tot în ședința de luni, Comisia Tehnică a nominalizat patru tehnicieni români pentru cârma selecţionatei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).