Campioana României s-a recunoscut învinsă la capătul unui meci strâns, care a durat două ore și 15 minute.

Tomis a făcut un prim set bun, dar vicecampioana Belgiei a revenit pe final și și l-a adjudecat cu 28-26. Apoi a fost rândul gazdelor să domine setul secund, dar formația constănțeană s-a impus pe final (23-25), egalând situația. Volley Asse-Lennik a câștigat fără probleme setul al treilea, cu 25-13, dar Tomis a găsit resursele pentru a egala (21-25 în setul patru) și a-și asigura un punct. Volley Asse-Lennik a fost mai bună în decisiv, câștigându-l cu 15-10.

Bulgarii Metodi Ananiev (20 puncte) și Boian Iordanov (19) au fost cei mai buni jucători de la Tomis, în timp ce de la gazde s-au remarcat Robin Overbeeke (32 puncte) și Robbert Andringa (18 p).

În celălalt meci al grupei, formația poloneză Asseco Resovia Rzeszow a dispus cu 3-0 de #Dragons Lugano (Elveția).

Tomis va disputa următorul meci pe 17 noiembrie, acasă, cu Asseco Resovia Rzeszow.

Cupa CEV, 16-imi de finală, manşa tur:

Fatra Zlin (Cehia) – SCM U. Craiova 0:3 (19:25, 18:25, 22:25)

Au evoluat pentru Craiova: Bartha 5p – Lică 19p (5 blocaje), Ghionea 12p (4 blocaje), Mihalj 4p, Vîlcelean 9p, Ene 15p, Mărieș-libero.
A mai jucat: Cuciureanu.
Rezerve neutilizate: Georgescu, Marciu, Borota.
Antrenori: Dănuț Pascu și Claudiu Mitru.

Galatasaray Istanbul (Turcia) – ACS Volei Municipal Zalău 3:1 (22:25, 25:20, 25:13, 25:19)

Au evoluat pentru Zalău: Lescov 1p – C. Matei 12p, Mihalcea 2p, Gheorghiță 8p, Dal Bosco 3p, Bala 18p, Feher-libero.
Au mai jucat: R. Olteanu 1p, Tarța 2p, Bălean 3p.
Rezerve neutilizate: Cornel Miron, F. Constantin.
Antrenori: Stoyan Stoev și Bogdan Nicolae.

 
 

Urmărește-ne pe Google News