Tom Brady a sesizat că tricoul purtat de el în finala Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), disputată luna trecută la Houston (Texas), a fost furat de la vestiare.
Acum, tricoul „a fost găsit în posesia unui membru acreditat al presei internaționale”, a precizat NFL într-un comunicat, subliniind că la găsirea prețiosului suvenir a contribuit inclusiv Biroul Federal de Investigații (FBI).
Tom Brady a denunțat dispariția tricoului imediat după victoria obținută de echipa sa, New England Patriots, în fața formației Atlanta Falcons, scor 34-28. Tricoul a fost evaluat la 500.000 de dolari de către poliție.
NFL a precizat că a fost recuperat, totodată, tricoul utilizat de Tom Brady cu ocazia ediției 2015 a Super Bowl-ului, în care Patriots a învins echipa Seattle Seahawks, dispărut cu aceeași ocazie.
Șeful poliției din Houston, locul în care a avut loc finala NFL de luna trecută, a precizat că tricourile au fost găsite în Mexic, iar în prezent sunt examinate la Boston, pentru ca FBI să poată confirma autenticitatea acestora.
Implicat și directorul unei publicații
Conform Organizației editorialiștilor mexicani, în dispariția tricourilor ar fi fost implicat directorul publicației Diario La Prensa, Martin Mauricio Ortega, care a demisionat în cursul zilei de marți, notează Agerpres.