Încasările acestui eveniment urmând a fi donate flankerului tongalez Sione Vaiomo`unga. Această nobilă inițiativă lansată oficialilor Federației Române de Rugby vine din partea reprezentativei statului Tonga.
Drama acestui sportiv a început în săptămâna premergătoare Finalei SuperLigii de Rugby ediția 2014, tongalezul de 26 de ani fiind diagnosticat la acea dată cu insuficiență renală. Ca urmare a acestui necruțător diagnostic, Sione Vaiomo`unga este nevoit să recurgă la tratamente de dializă, fiind automat inclus pe o listă de transplanturi.
Faptul că în țara sa de origine Tonga astfel de stații de dializă nu există i-a determinat pe cei din conducerea CSM Știința Baia Mare să demareze o serie de demersuri, atât la nivel ministerial, cât și pe plan județean sau local inclusiv de donare de sânge sau cele privind formalitățiile de includere pe lista de transplant, știut fiind faptul că pentru cetățenii străini există alte proceduri în acest sens.
Fără a se mai ține cont de eforturile financiare sau materiale deloc de neglijat fără șovăire, Călin Matei, împreună cu cei din staff-ul administrativ, au decis menținerea lui Sione Vaiomo`unga în organigrama clubului, vehiculându-se chiar varianta numirii sale ca antrenor la echipele de juniori.
Drama celui ce bifase două meciuri la Cupa Mondială din 2011, plus alte 12 prezențe în tricoul campioanei României, a unit și mai tare întreaga lume a rugby-ului care, în continuare, se solidarizează tocmai pentru a salva viața unui sportiv, viața unui om. Aceste momente de cumpănă din viața lui Sione Vaiomo`unga, au fost pentru Călin Matei, președintele ”zimbrilor”, un prilej de a aduce mii de mulțumiri dr. Daniela Pricop medic șef în cadrul Centrului de Nefrologie și Hemodializă, respectiv dr Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență Dr Constantin Opriș Baia Mare.