ACTUALIZARE. ”Am avut o discuţie cu băieţii de 10 minute, dar nu a fost una agitată. Conceicao a fost reconfirmat, dar ştiţi cum e cu reconfirmarea în fotbal… Nu şi-a dat demisia. E meciul cu Viitorul foarte aproape şi trebuie să ne gândim cum să ne adunăm, iar apoi vine o pauză de două săptămâni şi vedem ce se va întâmpla. E greu să spun acum dacă va pleca Conceicao în acea perioadă. Este timp să ne revenim, atât pot să spun. Este timp să ne pregătim şi să iasă oboseala din jucători, că sunt obosiţi”, a spus directorul general al CFR-ului, Iuliu Mureşan.
”A fost cea mai neagră seară a mea de când sunt la CFR şi le-am spus azi jucătorilor că a fost o ruşine mare pentru noi şi trebuie să o avem tot timpul în minte înainte de fiecare meci. Să ne gândim cu toţii cum să spălăm ruşinea care a trecut peste noi. Totuşi, Dudelange sunt convins că va juca bine şi în grupele Europa League. Nu ne-au bătut nişte amatori, aşa cum spune lumea”, a mai declarat Iuliu Mureşan.
”În locul meu ar trebui să vină oameni care au câştigat trofee. Nu ştiu dacă Botoşani a câştigat trofee sau Daniel Stanciu nu ştiu ce trofee a câştigat. Poate că a câştigat, nu îmi aduc acum aminte”, a mai spus oficialul CFR-ului.
Iuliu Mureşan, Ionel Ganea în tribune și Antonio Conceicao au fost azi la meciul CFR Cluj II – Minaur Baia Mare, 1-1 în L3.
ACTUALIZARE. Toni Conceicao rămâne antrenorul campioanei Ligii 1, CFR Cluj, în ciuda ratării calificării în grupele UEFA Europa League! Dar doar pentru meciul cu Viitorul! Ionel Ganea va fi de luni antrenorul ardelenilor.
ACTUALIZARE. Antrenorul Antonio Conceicao nu va mai continua în Gruia, acolo unde, la ora 12:00, a început şedinţa care va decide viitorul clubului. La ea participă toţi factorii de decizie ai clubului, în frunte cu preşedintele Iuliu Mureşan. A fost chemat la discuţii şi proaspătul şef de scounting al CFR-ului, Eugen Trică. Potrivit unor surse dcitate de cjsport.ro, Trică ar putea să să pregătească meciul ardelenilor cu Viitorul, de duminică. Noul tehnician, posibil Ionel Ganea, ar putea fi înscăunat luni, și va avea două săptămâni la dispoziţie să pregătească următorul meci, cel cu FCSB.
Trică, 42 de ani, a jucat la CFR între 2007 și 2009, 47 de meciuri și 15 goluri. ”Jose” și antrenat echipa ardeleană, în 2013, pierzând Cupa României în fața Petrolului.
–––
Lusitanul şi-a anunţat demisia imediat după rușinea cu Dudelange, din play-off-ul Ligii Europa, iar campioana României va avea un alt antrenor pe bancă la meciul cu Viitorul, de duminică.
Cel mai probabil acesta va fi Ionel Ganea, mai ales şi după ce fiul acestuia, George, tocmai a semnat un contract cu CFR-ul.
- Ionel Ganea, antrenor la CFR Cluj! Mișcări și în conducere
- George Ganea a semnat cu CFR Cluj. Fiul lui Ionel Ganea n-a făcut față la AS Roma Primavera și s-a întors acasă
Nu este exclus să plătească şi directorul general Iuliu Mureşan, cel care l-a readus a treia oară pe Conceicao la CFR după demiterea lui Edward Iordănescu.
În vârstă de 56 de ani, Toni Conceicao a revenit la CFR Cluj la sfârşitul lunii iulie, după plecarea lui Edi Iordănescu, demis după doar trei meciuri. În precedentele două mandate, în 2009 şi în sezonul 2015-2016, Conceicao a câştigat trei trofee cu CFR, Supercupa şi Cupa României în două rânduri, 2009 şi 2016. Conceicao a mai antrenat, în afară de CFR Cluj, echipele Braga, Naval, Estrela Amadora, Vitoria Setubal, Trofense, Belenenses, FC Braşov, Astra Ploieşti, Moreirense, Olhanense, Al-Faisaly, Nea Salamina şi, înainte să revină în România, Penafiel.