De-a lungul timpului, au existat 9 antrenori și 55 de jucători care s-au transferat de la Steaua la Dinamo și invers. Sportnews.ro vă prezintă cele mai importante ”trădări” dintre cele două mari rivale. Nu e neapărat vorba despre jucători care au plecat dintr-o tabără în alta, ci care au declarat iubire veşnică unei rivale şi a semnat cu cealaltă. Sau care au iubit, în copilărie, pe una dintre cele două, dar a ajuns simbolul celeilalte.

1. Ionel Dănciulescu (Steaua-Dinamo)

Ionel Dănciulescu, actualul manager general de la Dinamo, fost jucător al echipei din ”Ștefan cel Mare”, a debutat în fotbalul mare la Dinamo, dar a cunoscut consacrarea ca jucător al Stelei. Din acest motiv, transferul său din 2002 la ”câini” a stârnit mânia suporterilor „alb-roșiilor”. Motivul supărării suporterilor a fost că, în perioada în care evolua în Ghencea, Dănciulescu a înscris multe goluri în derby-uri, fiind ”nașul” ”câinilor”. Atacantul sărbătorea reușitele cu pumnul ridicat spre suporterii ”câinilor” şi mereu săruta stema „roş-albaştrilor”.

VEZI AICI GOLUL MARCAT DE DĂNCIULESCU ÎN PARTIDA STEAUA – DINAMO 1-1 (1998)

2. Paul Pârvulescu

Actualmente împrumutat la Viitorul lui Hagi, fundașul Paul Pârvulescu a evoluat la Steaua din 2012 până în acest an. Înaintea transferului la echipa din Ghencea, imaginea cu Pârvulescu purtând tricoul celor de la Dinamo, i-a iritat pe suporterii Stelei. El s-a declarat un fanatic susţinător al „câinilor” şi s-a afişat mereu cu însemnele acestora, dar apoi a ales tocmai rivala din Ghencea


3. Mihăiță Pleșan (Dinamo-Steaua)

Mihăiță Pleșan e un caz special, fiind poate cel mai „romantic” fotbalist român. Pleşan a venit în Bucureşti la Dinamo, în 2005 și, în 2007, după doi ani petrecuți la FC Timișora, s-a transferat la Steaua. Pleșan a intrat în istoria fotbalului românesc drept jucătorul care, la prezentarea la toate echipele la care a evoluat, a declarat că a fost de mic suporter al formaţiei respective. Mijlocașul a folosit acest discurs la prezentarea la Steaua, Dinamo, Poli Timișoara, Universitatea Craiova, ba chiar și la ruşii de la Volga Nijni Novgorod!

Mihăiță Pleșan, în tricoul Stelei. FOTO: sport.ro

4. Dumitru Moraru (Steaua – Dinamo)

Dumitru Moraru a evoluat mai întâi la Steaua, unde a fost legitimat în perioda (1974-1978), dar a cunoscut consacrarea la Dinamo (1981-1989). Portarul a câștigat rapid simpatia suporterilor dinamoviști datorită îndârjirii pe care o arăta în fața marii rivale. A rămas în memorie un fault violent asupra lui Lăcătuș.

VEZI AICI FAULTUL LUI MORARU

5. Marius Lăcătuș și Mircea Lucescu

Marius Lăcătuș, jucătorul cu cele mai bogat palmares din istoria Stelei, a recunoscut că a ținut în copilărie cu rivala Dinamo, fiind foarte aproape să fie transferat de echipa din ”Ștefan cel Mare”. Mircea Lucescu a iubit marea formaţie a CCA-ului din anii 50, a încercat să dea o probă la „militari”, dar, după ce a fost refuzat, a ajuns în curtea „miliţienilor”. Ca jucător, el este dinamovistul cu cele mai multe goluri în poarta Stelei. Ca antrenor, i-a „furat” un titlu, cel din 1990. Iubirea din copilărie s-a transformat într-o ură teribilă faţă de Steaua, pe care niciodată n-a ezitat s-o facă publică, încercând să minimalizeze toate meritele formaţiei din Ghencea.

Marius Lăcătuș FOTO: Gabriel Pătruț

Mircea Lucescu FOTO: EPA

 

 

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News