Ultima echipă care marchează o cădere pe cât de neaşteptată, pe atât de bruscă, este CFR Cluj. Gruparea din Gruia, cea mai veche din ţară, n-a însemnat nimic în fotbalul autohton până în urmă cu un deceniu. Câteva prezenţe sporadice în primul eşalon (cea mai bună performanţă era un loc 5, în anii 70). În ultimii ani însă, CFR Cluj a fost unul dintre polii puterii fotbalului autohton. A câştigat trei titluri, trei Cupe şi două Supercupe. Echipa „feroviarilor” a reuşit să-şi facă în timp-record şi un nume în Europa. Şi, mulţi ani, s-a remarcat şi la capitolul vânzărilor de jucători, obţinând bani frumoşi pe fotbalişti care erau „no-name” înainte să vină în Gruia, precum Alvaro Pereira, Lacina Traore, Renan, Culio, Deac sau Dubarbier.
Dincolo de toate, în urma CFR-ului rămân imaginea clubului care a inventat moda importurilor masive de jucători din străinătate şi care a crescut pe baza unui proiect foarte sănătos. Iată cele mai tari meciuri din echipa care a marcat cel mai puternic ultimul deceniu din fotbalul românesc.
1. Bomba de la Manchester
5 decembrie 2012
CFR Cluj a reuşit cel mai spectaculos succes românesc din istorie, învingând, în deplasare, în grupele Ligii Campionilor, pe celebra Manchester United. Victoria de pe „Old Trafford” este o minune la care nimeni n-a visat până când nu s-a produs. A fost un 1-0, după un gol de poveste marcat de brazilianul Luis Alberto. CFR Cluj a fost singura echipă românească foarte aproape de calificarea în primăvara Ligii Campionilor, strângând 10 puncte în grupe.
2. Minunea de la Roma
16 septembrie 2008
Două goluri fabuloase marcate de „zidarul” argentinian Emmanuel Culio au produs prima victorie a unei echipe româneşti într-un meci oficial în Italia. Victimă i-a fost celebra AS Roma, care-i avea pe teren pe superstarurile Totti, Montella, Vucinici şi Taddei. Atunci, numele grupării CFR Cluj a făcut senzaţie în toată Europa.
3. Şocul din „Catedrală”
9 iulie 2005
Legendarul stadion „San Mames”, poreclit de fani „Catedrala”, a găzduit unul dintre marile şocuri europene ale celor de la Athletic. Bascii au fost învinşi, la loviturile de departajare, de o echipă aflată la prima experienţă internaţională, în defuncta competiţie „Cupa UEFA Intertoto”. La prima tentativă de a-şi face un nume şi peste graniţă, CFR a ajuns în finala competiţiei, eliminând formaţiile Vetra Vilnius, Athletic Bilbao, Saint-Etienne şi Zalgiris Vilnius.
4. Egalii zeilor
1 octombrie 2008
Chelsea Londra a venit prima dată în România pe terenul din Gruia. Şi armata de vedete plătite regeşte de Roman Abramovici s-a împiedicat de iluştrii necunoscuţi (pentru britanici) din Gruia. A fost un 0-0 cu noroc obţinut de trupa antrenată de fostul campion mondial Luiz Felipe Scolari. Englezii erau finaliştii ediţiei precedente a competiţiei supreme, dar nici la Londra nu s-au descurcat mai bine împotriva campioanei României, învingând-o chinuit, cu scorul de 2-1.
5. N-au fost ieftini ca Braga
19 septembrie 2012
La ultima prezenţă în grupele Ligii Campionilor, în ediţia 2012-2013, CFR Cluj a măturat pe jos, în dublă manşă, cu finalista Ligii Europa în sezonul 2010-2011. La Braga, erou a fost brazilianul rafael Bastos, care a marcat două goluri superbe.