Danemarca, adversarul de mâine seară (ora 20.30, Pro TV), înseamnă pentru români un coșmar imposibil de uitat. Pe nisipiul de pe fostul ”Lia Manoliu”, în plin scandal intern dintre foste glorii și Dumitru Dragomir, șeful LPF de la acea vreme, tricolorii conduși de Anghel Iordănescu au suferit un eșec usturător, 2-5. Bătaia se înscrie într-un clasament al celor mai usturătoare rezultate înregistrate de România în calificări. A fost singurul meci al lui Laurențiu Reghecampf la națională. Au fost însă și alte prestații umilitoare, de-a lungul timpului.
Mulţi iubitori ai fotbalului sunt de părere că umilinţa trăită în faţa Cubei, în 1938, la Campionatul Mondial găzduit de Franţa, este cea mai mare ruşine a românilor în această ramură, la nivel de naţională.
Prima reprezentativă a remizat în primul joc, 3-3, rezultatul nu a fost luat în serios de-ai noştri, iar la rejucare, tricolorii au pierdut, scor 1-2. La fel ca şi astăzi, şi atunci, selecţionata de fotbal a Cubei era inexistentă în sportul-rege.
Celebrul coşmar cu „ceasornicarii”
În 1967, în fotbalul românesc s-a produs un cutremur de proporţii, după ce tricolorii, din rândurile cărora făceau parte Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu sau Ion Nunweiler, pierdeau în deplasare cu Elveţia (scor 1-7). Meciul a contat pentru preliminariile Campionatului European din 1968. În partida-tur, românii câştigaseră fără mari emoţii, cu 4-2.
Deşi era cunoscută pentru faptul că nu se împiedica de echipele mici, „Generaţia de Aur” a suferit un accident ruşinos în 1996, după Europeanul din Anglia. Într-o partidă amicală disputată la Bucureşti, contra naţionalei Emiratelor Arabe Unite, România a pierdut jenant, scor 1-2.
Ultimele două umilinţe trăite de naţionala de fotbal sunt de dată recentă, având loc în preliminariile Mondialului din 2010. 0-3 pe teren propriu cu Lituania şi 0-5 cu Serbia, în deplasare, sunt rezultate care ne-au arătat nivelul la care se află fotbalul nostru.
Cele mai jenante înfrângeri ale echipelor noastre naţionale din ultimii 70 de ani
- România – Cuba 3-3, 1-2 după rejucare (Campionatul Mondial 1938)
- Elveţia – România 7-1 (prel. Campionatul European 1968)
- România – Emiratele Arabe Unite 1-2 (meci amical 1996)
- România – Danemarca 2-5 (prel. campionatul European 2004)
- România – Lituania 0-3 (prel. Campionatul Mondial 2010)
- Serbia – România 5-0 (prel. Campionatul Mondial 2010)