1. Chile

Jorge Valdivia, mijlocașul naționalei din Chile, și-a pus mâinile în cap după ratarea calificării la CUpa Mondială 2018. (FOTO: EPA)

Cea mai șocantă absență de la Cupa Mondială 2018 este cea a naționalei chiliene. De ce? Pentru că e vorba despre campioana ultimelor două ediții ale Copei America, o echipă care beneficiază de serviciile unor fotbaliști precum Arturo Vidal, Alexis Sanchez sau Claudio Bravo. În plus, pentru a se califica, Chile nu era obligată să câștige preliminariile sudamericane. Nu trebuie nici măcar să ocupe locul 2 sau locul 3. I-ar fi fost suficient și locul 4, ba chiar și locul 5, care presupunea disputarea unui baraj cu o modestă reprezentantă a Oceaniei. Dar chilienii n-au fost în stare să obțină, marți, punctul izbăvitor, cedând cu 3-0 pe terenul Braziliei de mult calificate.

2. Olanda

Visul olandezului Kenny Tete de a juca în premieră la Cupa Mondială s-a spulberat. (FOTO: EPA)

Naționala din Țara Lalelelor reprezintă cea mai mare dezamăgire a preliminariilor din Europa și a doua la nivel mondial. Olanda nu ocupă primul loc în acest clasament doar pentru că criza pe care o traversează nu este de dată foarte recentă. La urma urmei, batavii au ratat calificarea și la Euro 2016, fiind bătuți tur-retur inclusiv de Islanda! Pe de altă parte, chiar dacă bătrânul Arjen Robben (33 de ani) rămăsese singurul ei fotbalist de talie mondială, absența Olandei șochează deoarece vorbim, totuși, de o echipă care s-a clasat pe podium la ultimele două ediții ale Cupei Mondiale (locul 2 în 2010 și locul 3 în 2014). Portocaliii n-au fost în stare să prindă nici măcar locul de baraj (2) din cauza golaverajului inferior Suediei, o echipă căreia îi luaseră patru puncte din șase!

3. SUA

Lui Michael Bradley (centru) și celorlalți fotbaliști din naționala SUA nu le vine să creadă că vor privi Cupa Mondială din Rusia la televizor. (FOTO: EPA)

Șocantă este și contraperformanța SUA, o formație care se obișnuise cu prezența la turneele finale mondiale, unde nu se mulțumea să facă simplu act de prezență. Yankeii au jucat optimi în 2010 și în 2014, au făcut egal cu Italia în grupele ediției din 2006 și au ajuns până în sferturi în 2002. În ultimele preliminarii, însă, au terminat pe penultimul loc, în condițiile în care adversarii lor s-au numit Mexic, Costa Rica, dar și Honduras, Panama și Trinidad Tobago! Americanii au ratat locul 4, care trimitea la baraj, după o înfrângere (1-2) în Trinidad, ultima clasată!

4. Camerun

Naționala Camerunului a fost una dintre dezamăgirile preliminariilor pentru Cupa Mondială de anul viitor. (FOTO: EPA)

“Leii neîmblânziți” au început anul în forță, câștigând Cupa Africii pe Națiuni, și l-au terminat în genunchi, ratând calificarea la Cupa Mondială din 2018. Din 1990, când a fost surpriza competiției, învingând campioana mondială în meciul de deschidere (1-0 cu Argentina) și ajungând până în sferturi, Camerun ratase o singură ediție (2006) a turneului final. Parcursul reprezentativei africane în ultimele preliminarii este șocant: o singură victorie, și aceea obținută în etapa de final, când nu mai conta, golaveraj negativ și locul 3 într-o grupă din care au mai făcut parte Nigeria, Zambia și Algeria.

 
 

Urmărește-ne pe Google News