Implicat în scandalul «maneaua», Gabriel Torje se jură că nu pune gura pe alcool.

Aflat în vizorul fanilor dinamovişti, după petrecerea de pomină în care s-a distrat pe ritmurile manelei “Steaua e numai una”, Gabriel Torje dă asigurări că nu pune gura pe alcool şi că îi este gândul doar la fotbal.

“În 2009, vreau să câştig campionatul cu Dinamo, pentru a demonstra că suntem cea mai bună echipă din România. În Ştefan cel Mare au fost tot timpul jucători valoroşi, iar concurenţa foarte mare din lot ne ajută mult pe fiecare în parte”, a spus Torje la GSP TV.

Fotbalistul, venit de la Timişoara, a adăugat că principalul atu al “câinilor” în acest sezon competiţional îl reprezintă unitatea grupului. Torje a ţinut să-şi spele imaginea “şifonată” serios, în urma scandalului “maneaua”, când, împreună cu Pulhac, Goian şi Ropotan, s-a distrat pe melodia “Steaua e numai una”, declarând: “Eu nu sunt consumator de băuturi alcoolice, nu beau nici măcar un şpriţ, acum, de Sărbători, în familie. O să mănânc sărmăluţe, de toate, dar nu pun gura pe alcool. Moşul mi-a adus sănătate şi sper ca anul viitor să fie la fel”.

 

Cheful de pomină, dezvăluit de Libertatea, în care dinamoviştii Torje, Ropotan, Pulhac şi Goian au fredonat o manea despre Steaua


Rednic, la Mons?


Presa din Belgia a anunţat că Mircea Rednic s-a înţeles cu formaţia Racing Mons. “Momentan, sunt antrenorul lui Dinamo şi vreau să câştig campionatul în România. Totuşi, nu exclud o revenire în fotbalul din Belgia în viitor”, a declarat Rednic, tehicianul formaţiei “roş-albe”, infirmând zvonurile lansate de presa belgiană.

Lobonţ: «Vreau rezultate în Europa!»

“În tur, Dinamo nu a jucat fotbalul pe care îl doresc suporterii noştri, dar a fost un tur eficient, cu 35 de puncte în clasament. Ştiţi cum se spune, scopul scuză mijloacele! Sunt optimist şi-mi doresc să rămânem pe primul loc până la finalul campionatului”, a spus portarul Bogdan Lobonţ pe site-ul personal. Acesta a adăugat: “Sunt supărat că am dez- amăgit în cupele europene. Vreau rezultate în Europa!”. Pe plan sentimental, Lobonţ a admis că realizarea anului a fost căsătoria cu Iulia, care “mi-a adus linişte interioară”.

 

 

Urmărește-ne pe Google News