Copos, Gică Popescu, Pădureanu, MM Stoica, Neţoiu, Ioan Becali şi Borcea au fost prezenţi ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, la al 65-lea termen din “Dosarul Transferurilor”. Procesul s-a amânat pentru 10 februarie, din cauză că impresarul Victor Becali n-a putut fi prezent, susţinând că este în spital!
Copos l-a avut coleg de bancă pe Gică Popescu, iar în pauză şi-a scos pacheţelul făcut acasă. Neţoiu şi Ioan Becali au împărţit covrigi cu avocaţii.
Dintre cei opt inculpaţi, Victor Becali n-a venit, avocaţii aducând o adeverinţă neştampilată pe care scria, în italiană, boala (colică abdominală), precum şi preţul consultaţiei la un cabinet din Milano (Italia), al unui anume Marco Galeone: 200 de euro!
Primul care a luat cuvântul a fost Pădureanu, care şi-a lipit guma de mestecat sub banca în care stătea! A depus un dosar prin care susţinea că are hipertensiune, diabet, tulburări de memorie şi probleme cu stimulatorul cardiac. A trecut la microfon MM Stoica. Şi-a etalat ochelarii de hipster şi a dat vina pe agentul Sică Puşcoci.

Cristi Borcea făcea afaceri şi cu bin Laden


Borcea a iritat fiindcă ţipa: “Dacă mi se zicea să transfer jucători la bin Laden, acolo îi dădeam!”. Ioan Becali a susţinut că banii care nu ies la transferuri sunt la firmele olandeze, care “au împins bine tava” şi au scos preţuri exorbitante pe jucătorii vânduţi în străinătate. Giovani a încheiat: “Mă confundă lumea cu Robert De Niro”.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News