Cunoscut ca un tip liniştit, Vlad Chiricheş (24 de ani) a fost surprins într-o ipostază jenantă, după o noapte petrecută alături de foştii colegi de la Steaua. Căpitanul naţionalei a fost filmat ieşind pe trei cărări dintr-un club, abia ţinându-şi echilibrul, iar la un moment dat a căzut din picioare.
Nicolae Ursachi (62 de ani), antrenorul care i-a fost ca un părinte lui Vlad în copilărie (până în clasa a VIII-a), în condiţiile în care tatăl fotbalistului a fost plecat la muncă în Italia în 1999, a avut reacţii contradictorii.
“Am rămas surprins când am văzut imaginile, apoi am început să râd. El este un băiat cuminţel, ceea ce a făcut i se întâmplă o dată în viaţă. Să-l înţelegem, era cu prietenii. Se vede clar că nu ţine la băutură, nu e «antrenat» deloc. Dar trebuie să-l ţinem sub observaţie”, spune cel care l-a descoperit pe Vlad la LPS Bacău.
Petre Grigoraş i-a fost profesor lui Vlad Chiricheş la Pandurii, în sezonul 2010-2011. “A fost o ieşire necontrolată. Vlad nu este consumator. Pe mine nu avea cum să mă păcălească atât timp, îl ştiu bine. A fost o greşeală din partea lui, sunt sigur că o regretă. Să fie conştient că a fost o ieşire în decor şi că e imaginea României în fotbal. A greşit, să nu-i tăiem capul, dar dacă se va mai întâmpla o dată, va fi un mare semn de întrebare, iar a treia oară va fi o certitudine”, susţine Grig.

Laura Vicol a fost arestată în dosarul Nordis, împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă
Recomandări
Laura Vicol a fost arestată în dosarul Nordis, împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă

Sherwood nu voia, şefii i-au cerut-o

Fotbalistul achiziţionat de Tottenham cu 9.500.000 de euro şi plătit cu 120.000 de euro pe lună şi-a făcut praf imaginea de băiat cuminte, însă şi-a găsit repede avocaţi.
Tottenham, clubul la care joacă Vlad Chiricheş, l-a amendat drastic pe român! VEZI CÂT L-A COSTAT BEŢIAAntrenorul de la club, Tim Sherwood (foto), nu a fost prea deranjat de ce s-a întâmplat în weekend cu “Vladiator”: “Am văzut acel filmuleţ. Mi s-a mai întâmplat şi mie să cad în zăpadă. Totuşi, nu stătea foarte bine pe picioare, bătea vântul tare în România. Să nu uităm că era în timpul lui liber”.
Deşi nu dorea să-l amendeze, şefii clubului i-au transmis lui Sherwood să-l ardă pe Chiri din cauză că ar fi stricat imaginea clubului. Tottenham îl “arde” pe stoper cu jumătate din salariu lunar, adică 60.000 de euro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol, protagonistul unui nou scandal amoros! E acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Cum răspunde actorul și de ce a intervenit și fosta lui soție, Ioana Ginghină. Și Poliția e implicată!
Unica.ro

Laura Vicol se afișa în cluburi de fițe alături de Elena Băsescu, un detaliu din declarația ei de avere stârnea un val de controverse, dar puțini știu că avocata a fost cea mai bună prietenă a lui Răzvan Ciobanu. Gestul pe care aceasta îl făcea ține primele pagini
Viva.ro

Avem NUNTĂ MARE în showbiz și politică! Celebrul deputat se însoară cu superba solistă. O știți de la “Vocea României” și Eurovision
Libertateapentrufemei.ro
Avem NUNTĂ MARE în showbiz și politică! Celebrul deputat se însoară cu superba solistă. O știți de la “Vocea României” și Eurovision
Fostul fotbalist de la FCSB îl face praf pe Călin Georgescu: „Un debil mintal votat de 2 milioane de oameni! Asta e România”
FANATIK.RO
Fostul fotbalist de la FCSB îl face praf pe Călin Georgescu: „Un debil mintal votat de 2 milioane de oameni! Asta e România”
Kanye West, PRIMELE DECLARAȚII după apariția controversată de la Premiile Grammy. Ce a dezvăluit rapperul: „Am învins...”
Elle.ro
Kanye West, PRIMELE DECLARAȚII după apariția controversată de la Premiile Grammy. Ce a dezvăluit rapperul: „Am învins...”
Cu miile de euro la vedere! Detaliul sfidător afișat de Laura Vicol când a mers la DIICOT
Unica.ro
Cu miile de euro la vedere! Detaliul sfidător afișat de Laura Vicol când a mers la DIICOT
ANIMAŢIE. Tată şi fiică, morţi după ce au plonjat cu maşina în Olt. "Dădeau săracii din mâini"
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Tată şi fiică, morţi după ce au plonjat cu maşina în Olt. "Dădeau săracii din mâini"
Horoscop 6 februarie 2025. Vărsător: Sfera sentimentală poate fi principala sursă de complicații
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2025. Vărsător: Sfera sentimentală poate fi principala sursă de complicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI