TOTTENHAM – FC LIVERPOOL 0-2

Au marcat: M. Salah (2), Origi (88)

Tottenham: Lloris  – Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose – Sissoko (74 Dier), Winks (66 Lucas) – Alli (82 Llorente), Eriksen, Son – Kane
Antrenor: Mauricio Pochettino

FC Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Matip, van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Wijnaldum (62 Milner) – Salah, Firmino (59 Origi), Mane (90 Gomez)
Antrenor: Jurgen Klopp

Final de meci. FC Liverpool s-a impus cu 2-0 și a cucerit trofeul

Din nou Alisson și-a făcut datoria, scoțând balonul trimis de Son (90+3)

Mingea șutată de Rose a fost reținută de Alisson (90+2)

Origi a trimis o diagonală de la 14 metri, mingea a intrat în poarta lui Lloris. 2-0 pentru Liverpool

Alisson a scos in extremis mingea șutată de Eriksen din lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga (min. 85)

Alisson a respins în față ”torpila” expediată de Son, apoi a reținut cu greu mingea expediată de Lucas (min. 81)

Reluare cu capul a lui Alli, mingea a trecut peste poartă (min. 79)

Alli a trimis o ”scăriță” de la 14 metri prinsă de Alisson (min. 73)

Fanii lui Tottenham au cerut penalty, la o minge care l-a atins în mână pe Milner (min. 70)

Milner a trimis de la 16 metri puțin pe lângă poarta lui Lloris (min. 69)

Vertonghen a reluat cu capul peste (min. 58)

A început partea secundă

Final de repriză. Liverpool conduce cu 1-0

Mingea șutată de Robertson a fost respinsă în corner de sub transversală de Lloris (min. 39)

La meci sunt prezenți și mulți suporteri ai echipei olandeze Ajax! Aceștia și-au cumpărat bilete pentru finala LC imediat după ce echipa lor câștigase prima meci cu Tottenham, 1-0, la Londra, din semifinalele competiției. În retur însă Ajax a pierdut cu 3-2 și Tottenham s-a calificat în finala de la Madrid

O fană sumar îmbrăcată a intrat pe teren. Meciul a fost întrerupt un minut (min. 20). Tânăra se numește Kinsey Wolanski, un fotomodel rus, iubita youtuberului Vitaly Zdorovetskiy, fondatorul „Vitaly Uncensored”, om interzis pe stadioanele din Europa după ce a pătruns pe teren la finala Campionatului Mondial din 2014.

Alexander-Arnold a trimis un ”trasor” care a trecut puțin pe lângă poartă (min. 18)

Salah a marcat din 11 metri în minutul 2! 1-0 pentru Liverpool

Penalty pentru FC Liverpool acordat în secunda 25 a meciului, după un henț în careu comis de Sissoko

Înaintea meciului s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Jose Antonio Reyes, fotbalist care a murit, sâmbătă, într-un accident rutier

FOTO: EPA


Fanii englezii au luat cu asalt capitala Spaniei și crează o atmosferă de sărbătoare. Forțele de ordine sunt pregătite pentru orice situație. Fiecare club finalist a primit din partea UEFA câte 17.000 de bilete.

Polițiști călare, în Madrid, lângă fani ai echipei Liverpool. O zonă specială pentru suporterii echipei a fost amenajată în Piața Felipe II din capitala Spaniei Foto: EPA

Manchester United o învingea pe Chelsea cu 6-5, la loviturile de departajare, în finala ediţiei 2007-2008, dar şi finala din acest an promite să fie una spectaculoasă, prin caracteristicile fotbalului din Premier League, dar şi prin prisma performanţelor deosebite din semifinale, fază în care Tottenham şi Liverpool au făcut senzaţie, întorcând rezultatele după ce şansele păreau compromise în urma primei manşe.

Liverpool este la doua finală consecutivă în Champions League după ce anul trecut a fost învinsă cu 3-1 de Real Madrid, în timp ce Tottenham va disputa prima sa finală în această competiţie.

”Cormoranii” au câştigat de cinci ori cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent (1977, 1978, 1981, 1984 şi 2005), o singură dată în actualul format, în 2005, după o revenire memorabilă în faţa echipei AC Milan.

Suporteri ai echipei Liverpool, în Madrid, așteaptă startul partidei Foto: EPA

Tottenham este al optulea club din Anglia care joacă o finală în CCE/Liga Campionilor, un record, Italia şi Germania fiind următoarele pe listă, cu câte şase echipe finaliste.

Aceasta va fi a şasea finală a competiţiei găzduită de Madrid, după cele din 1957, 1969, 1980 şi 2010, toate desfăşurate pe ”Santiago Bernabeu” , şi a opta care are loc în Spania.

Cele două echipe din Albion s-au înfruntat în cupele europene în ediţia 1972-1973, în semifinalele Cupei UEFA, ”cormoranii” având câştig de cauză, după 1-0 pentru Liverpool şi 2-1 pentru londonezi, echipa de pe Anfield cucerind apoi trofeul.

În total, Tottenham şi Liverpool s-au întâlnit de 170 de ori în toate competiţiile, ”Reds” având 79 de victorii, iar Spurs 48, alte 43 încheindu-se la egalitate. Liverpool a pierdut doar una din ultimele 14 confruntări. Liverpool s-a impus cu 2-1 în ambele meciuri din acest sezon de Premier League.

Tottenham va juca a cincea sa finală în competiţiile UEFA şi a doua în care înfruntă o echipă engleză, câştigând cu ediţia inaugurală a Cupei UEFA (1972), după 2-1 şi 1-1 cu Wolverhampton Wanderers. Londonezii pot deveni al şaselea club care câştigă cele trei competiţii europene (CCA/Liga Campionilor, Cupa Cupelor şi Cupa UEFA/Europa League), după Juventus, Ajax, Bayern Munchen, Chelsea şi Manchester United.

Trofeul Liga Campionilor, The UEFA Champions League trophy on display during the training session of Tottenham Hotspur at the Wanda Metropolitano stadium in Madrid, Spain, 31 May 2019. Tottenham Hotspur will face Liverpool FC in the 2019 UEFA Champions League final at the Wanda Metropolitano stadium in Madrid, Spain, on 01 June 2019. EPA/TOLGA BOZOGLU

Liverpool va disputa a 21-a sa finală europeană, pe lângă cele opt din CCE/Liga Campionilor, având trei trofee câştigate în Cupa UEFA/Europa League (1973, 1976, 2001), pierzând finala din 2016, a cucerit Supercupa Europei în 1977, 2001 şi 2005, pierzând în 1978 şi 1984. Au mai pierdut finala Cupei Cupelor în 1965/66, precum şi finalele Cupei Intercontinentale din 1981 şi 1984.

Va fi a şaptea finală de Champions League între două echipe din aceeaşi ţară, trei dintre cele şase jucate încheindu-se la loviturile de departajare, iar a patra după prelungiri.

Real s-a impus în trei dintre acestea, 2000 (3-0 cu Valencia), 2014 (4-1 după prelungiri cu Atletico Madrid) şi 2016 (5-3 la loviturile de departajare cu Atletico), AC Milan a câştigat în 2003 (3-2 cu Juventus, la loviturile de departajare), Manchester United în 2008 (6-5 cu Chelsea la penalty-uri) şi Bayern Munchen în 2013 (2-1 cu Borussia Dortmund).

Real Madrid are cele mai multe trofee în Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni, 13 la număr, urmată de Milan – 7, Liverpool, Bayern Munchen, FC Barcelona – 5, Ajax – 4 etc. Pe ţări, Spania are 18 trofee, Italia şi Anglia au câte 12, Germania, 7, Olanda, 6, etc.

La Tottenham este sub semnul întrebării prezenţa pe teren a atacantului Harry Kane, nerefăcut complet după o accidentare din cauza căreia a ratat şi semifinalele cu Ajax. Golgheterul lui Spurs a efectuat fără probleme antrrenamentul oficial.

Harry Kane, la sesiunea de antrenamente de pe stationul Wanda Metropolitano din Madrid, pe 31 mai, cu o zi înainte de finala Liga Campionilor Foto: EPA

Liverpool nu va conta sigur pe guineeanul Naby Keita, accidentat, în vreme ce atacantul brazilian Bobby Firmino este incert.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia, cu Damir Skomina la centru, Jure Praprotnik şi Robert Vukan, arbitri asistenţi. Arbitru video va fi olandezul Danny Makkelie, iar al patrulea oficial a fost desemnat spaniolul Antonio Mateu Lahoz.

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, grecul Kyros Vassaras, va fi observatorul brigăzii conduse de Damir Skomina, iar scoţianul Alan McRae va fi delegat UEFA.

Trupa Imagine Dragons va concerta live la ceremonia de deschidere, după ce la finala de anul trecut vedeta festivităţii a fost Dua Lipa.

Echipa Liverpool, la antrenamente, cu o zi înainte de finala Liga Campionilor Foto: EPA

Parcursul celor două finaliste:

Tottenham: 1-2 cu Inter (deplasare), 2-4 cu Barcelona (acasă), 2-2 cu PSV (d), 2-1 cu PSV (a), 1-0 cu Inter (a), 1-1 cu FC Barcelona (d) – locul al doilea în grupă; 3-0 (a) şi 1-0 (d) cu Borussia Dortmund în optimi, 1-0 (a) şi 3-4 (d) cu Manchester City în sferturi, 0-1 (a) şi 3-2 (d) cu Ajax Amsterdam în semifinale.

Liverpool: 3-2 cu PSG (a), 0-1 cu Napoli (d), 4-0 cu Steaua Roşie (a), 0-2 cu Steaua Roşie (d), 1-2 cu PSG (d), 1-0 cu Napoli (d) – locul al doilea în grupă; 0-0 (a) şi 3-1 (d) cu Bayern Munchen în optimi, 2-0 (a) şi 4-1 (d) cu FC Portom în sferturi, 0-3 (d) şi 4-0 (a) cu FC Barcelona în semifinale.


Citește și: REPORTAJ | Bisericile din Șumuleu, monumente istorice, au rămas deschise peste noapte pentru a-i adăposti pe credincioși

 
 

Urmărește-ne pe Google News