Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a fost transferat, miercuri, de la Spitalul Floreasca din Capitală la o unitate sanitară din Franţa.
Purtătorul de cuvânt al Spitalul Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a spus că aeronava cu care este transportat Alexandru Pascu, fiul Anei pascu (fostă președinte a Federației Române de Scrimă) a plecat, miercuri după-amiază, spre Franţa.
În urma incendiului din clubul Colectiv, Alexandru Pascu (33 de ani), fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă, a fost internat, în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. (AICI, primele declarații ale Anei Pascu de după incediu).
Zilele trecute, înainte sî fie transferat în Franța, Alex s-ar fi trezit, pe patul de spital, și ar fi strigat: ”Foc, foc! Fugiți!”, potrivit unei dezvăluri a celor de la ”Gazeta Sporturilor”.
50
de persoane decedate au declarat autoritățile, până în acest moment, după tragedia de vineri noapte, din Club Colectiv