Ciprian Potorac (născut 23 iulie 1989) a început fotbalul la LPS Vaslui, iar calităţile sale au fost remarcate de specialişti şi tânărul a fost promovat la FC Vaslui! Din cauza unei accidentări grave la genunchi, tânărul a renunţat la fotbalul de performanţă şi a plecat în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. A lucrat mai mulţi ani în Italia, acolo unde şi-a găsit şi jumătatea, pe Iulia, cu care s-a căsătorit şi care i-a dăruit doi copii.

Ioan Brânduşan, conducătorul formaţiei Someşul Letca, a declarat: “Doar din întâmplare a ajuns la noi la echipă.  Când a început să joace, Someşul a făcut rezultate. Când Potorac era în teren, nu ne temeam de nimeni din Liga a V-a!  Cu el am câştigat toate meciurile”.

Potorac a mai jucat la Viitorul Băbeni și era aşteptat la Luceafărul Bălan, deoarece antrenorul Marius Paşca auzise doar cuvinte de laudă  la adresa lui şi urma să fie legitimat la campioana Sălajului.

Potorac se afla cu familia la Vaslui, unde locuiau şi părinţii săi. Ca urmare a mai multor neînţelegeri şi a unor probleme financiare, tânărul – care în luna iulie împlinea vârsta de 27 de ani – a fost găsit spânzurat!

 “În jurul orei 10.00, pompierii au fost solicitați pentru degajarea unei persoane găsite spânzurate în podul unui bloc din municipiul Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Polițiștii chemați la fața locului au găsit în buzunarul său un bilet de adio, în care își cerea iertare părinților pe acest gest și scria că își iubește mult cei doi copii…

Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”
Recomandări
Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”

“Am rămas şocat. Chiar nu mi-a venit să cred. A fost un băiat extraordinar, un băiat de caracter. La meciul cu Olimpia Rus, de duminică, o să ţinem un moment de reculegere în amintirea sa. Atât mai putem să facem acum pentru prietenul nostru, Ciprian Potorac”, a spus Ioan Brânduşan, care cu greu îşi găsea cuvintele.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
Știrileprotv.ro
Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
GSP.RO
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
Nicoleta Svârlefus anunță ce zodii o duc bine în ultimele zile din august. Vești bune pentru acești nativi
FANATIK.RO
Nicoleta Svârlefus anunță ce zodii o duc bine în ultimele zile din august. Vești bune pentru acești nativi
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Observatornews.ro
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei
HOROSCOP
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI