UPDATE 13.17 /  „Azi noapte a murit şi tata. Nu s a sinucis aşa cum s-a anunţat. S-a stins după o săptămînă la terapie intensivă, chinuit fiind de insuficienţa cardiacă, respiratorie şi renală. Dumnezeu sa-l odihnească! Mă bucur că m-am întors din Olanda şi am putut fi lângă părinţii mei în ultimele lor luni. Să-i mai supăr puţin cu obrăzniciile mele…

E un an foarte trist, dar ăsta-i cursul vieţii şi cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim toate momentele grele. Mulţumesc tuturor pentru suport şi celor din media care m-au căutat, să mă ierte, dar să mă înţeleaga că nu vorbesc cu ei”, a fost mesajul lui Mihai Neşu.

UPDATE 11.35 / Fostul arbitru internaţional era internat în stare gravă, după ce săptămâna trecută a înghiţit o doză foarte mare de medicamente, iar medicii nu l-au mai putut salva. Potrivit unor surse, Mircea Neşu, în vârstă de 74 de ani, a ajuns internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean pe 12 octombrie, în stare gravă, după ce înghiţise o cantitate mare de medicamente, pe fondul unei depresii severe, provocate atât de decesul soţiei sale, în această primăvară, cât şi de faptul că el însuşi suferea de o boală incurabilă, iar fiul său este imobilizat într-un cărucior, după accidentarea suferită la Utrecht, informează ebihoreanul.ro.

Nicușor Dan este noul președinte al României. Rezultate finale alegeri prezidentiale 2025, conform BEC
Recomandări
Nicușor Dan este noul președinte al României. Rezultate finale alegeri prezidentiale 2025, conform BEC

UPDATE 11.25 / Mircea Neşu a încetat din viaţă la Spitalul Judeţean Oradea, secţia terapie intensivă, acolo unde fusese transportat de urgenţă. Decesul a fost consemnat la ora 05:00.

Tragedie pentru Mihăiţă Neşu (31 de ani). Tatăl acestuia, doctorul Mircea Neşu, fost mare arbitru, a încetat din viaţă. Din primele informaţii, se pare că ar fi vorba despre o sinucidere, informează Vocea Transilvaniei.

Tatăl fostului fotbalist ar fi înghiţit medicamente, fiind găsit mort, în această dimineaţă, în locuinţa sa din Oradea.

În primăvara acestui an, mama fostului fundaş al Stelei a murit, femeia fiind diagnosticată cu cancer în urmă cu mai mulţi ani, iar boala a revenit pe fond de stres.

Tragedia l-a determinat pe Neşu să se mute definitiv în România, alături de tatăl său.

nesu

Mihăiţă Neşu ocupă din această toamnă funcţia de analist video la formaţia Universitatea Cluj, acolo unde antrenor principal este bunul său prieten şi fost coechipier la Steaua, George Ogăraru.

Alegeri Prezidențiale  – turul 2rezultatele finale BEC pentru președinția României!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Observatornews.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI