Pentru Mircea Bilanici (52 de ani) din Satu Mare, care era o prezenţă constată în circuitul Amatur, acesta a fost ultimul său concurs. S-a aplecat să ia de jos mingea şi a căzut secerat pe podea.

Panica i-a cuprins imediat pe participanţi. Competiţia a fost suspendată! Începuse lupta contracronometru pentru salvarea vieţii lui Mircea Bilanici. 

Primul ajutor i-a fost acordat de doi concurenţi, asistenţi medicali

În lipsa unui medic specialist din sală, primul ajutor a fost acordat de doi participanţi la turneu, asistenţi medicali de profesie. Martori oculari, prieteni şi concurenţi ai lui Mircea Bilanici, au creionat taboul dramei pe forumul comunităţii pasionaţilor de tenis de masă. 

Corneliu Dena (Giurgiu) crede că cei doi asistenţi de ocazie au făcut tot ce a depins de ei să-l resusciteze pe Mircea Bilanici: “Odată cu acest eveniment nefericit trebuie să remarcăm doi oameni, zic eu, de mare caracter, Păun Daniel şi Norocel, care au făcut tot posibilul să-l ţină în viaţă până la venirea celor de la SMURD, acolo unde lucrează şi Daniel Păun. Din păcate, nu s-a putut face nimic, chiar dacă ambulanţa venea în câteva minute sau dacă era la uşă, dotată cu toate aparatele”.

“Când s-a produs evenimentul, am fost cu toţii neputiincioşi, şi ne-am uitat la cei doi colegi amaturişti, asistenţi medicali, Norocel şi Daniel Păun, care până la venirea ambulanţei au făcut tot ce trebuie să facă un medic pentru primul ajutor”, a precizat Gelu Vlădoiu (Braşov).

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

 “Salvarea a ajuns destul de greu, în vreo 45 de minute”, susţin cei care au fost de faţă la incident. Mircea Bilanici a fost transportat în stare critică la Spitalul Bagdasar, aflat în apropierea sălii Viva, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

Era cardiac şi diabetic

tenis amatur Bilanici Mircea

Mircea Bilanici era un om foarte apreciat în circuitul Amatur

 

 “Infarct în primă fază, iar apoi atac cerebral”, spun cei din circuitul Amatur că ar fi verdictul medicilor.

 “Decesul lui Mircea Bilanici s-a produs pe fondul unui cumul de factori nefericiţi. Era cardiac şi diabetic, iar în timpul concursului băuse câteva cafele şi nişte tărie. Căldura şi efortul i-au fost fatale”, au dezvăluit pentru SportNews.ro o persoană implicată în fenomen.  

 Dan Petrov, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Mircea, crede că problemele de sănătate cu care se confrunta acesta i-au fost fatale: “Din toţi membrii Amaturului, cred că eu îl cunoşteam cel mai bine. Clubul Viva nu a avut nicio vină, putea să vină şi Arafat cu elicopterul şi nu îl putea salva. Din păcate, eu am fost şi la spital şi stiam ce se va întâmpla, de aceea sunt supărat pe acest domn doctor”.

Ce înseamnă Trump pentru alegerile din România? Că AUR nu mai e așa de rău?
Recomandări
Ce înseamnă Trump pentru alegerile din România? Că AUR nu mai e așa de rău?

 Mircea Bilanici n-a ţinut cont de starea precară de sănătate. Când juca tenis de masă uita de toate necazurile. “Aseară am stat de vorbă cu cineva care-l însoţea la spital, şi pe lângă situaţia critică în care se afla Mircea, am aflat că şi situaţia financiară este pe masură, adică la fel de critică. Se pare că lui Mircea îi place atât de mult acest sport încât nu l-a putut opri nici partea financiară, nici starea antecedentelor de sănatate…., Satu Mare – Târgovişte-Bucureşti, etc, nu a contat, în fine….”, a mai dezvăluit Gelu Vlădoiu pe forumul comunităţii pasionaţilor de tenis de masă, cu câteva ore înainte ca medicii să declare decesul prietenului lor.

sala viva

Sala Viva din Bucureşti

Vor asistenţă medicală calificată

Speriaţi de decesul lui Mircea Bilanici, jucătorii din circuitul Amatur vor asistenţă medicală de specialitate la concursuri.

“Sunt de acord ca la turnee să avem lângă noi primul ajutor, dar să nu ne închipuim că acesta a fost sau este motivul pentru care Mircea este în stare critică. Lui Mircea i s-a tăiat filmul într-o secundă, s-a lungit, s-a învineţit, nu a mai respirat şi, probabil, că era de succes dacă exista un medic cu o aparatură specială cazurilor de AVC, ceea ce nu cred că la următoarele turnee se va putea asigura aşa ceva”, a mai scris pe forum jucătorul Gelu Vlădoiu.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

“Discutam cu un prieten azi despre ce s-a întamplat şi am fost cu totul de acord cu propunerea lui de a se asigura asistenţă medicală pe perioada concursurilor, chiar dacă asta înseamnă o taxa suplimentară. În cazuri extreme, fiecare secundă contează! Cu atât mai mult cu cât competiţia este destinată amatorilor şi vârsta jucătorilor ajunge până la 75 de ani, este necesară asistenţă medicală”, a precizat un alt pasionat de tenis de masă, George Dospinescu.

Organizatorii turneelor din circuitul Amatur nu au rămas surzi la solicitările concurenţilor, iar la concursul organizat sâmbătă, la sala Top Arena din Bucureşti, a fost adus un doctor calificat pentru a asigura asistenţa medicală sportivilor.  

Ce prevede regulamentul Amatur despre asistenţa medicală

4.2 Organizatorii turneelor
Organizatorul local va asigura asistenţă medicală, în colaborare cu un cadru medical participant la turneu, sau în colaborare cu un cadru medical local. Acesta trebuie să aibă pregatită trusa minimă pentru primul ajutor.

Fenomen cu peste 3.000 de practicanţi

În circuitul Amatur de tenis de masă sunt înscrişi 3.451 de practicanţi: amatori, dar şi jucători legitimaţi în ligile inferioare, dar şi la echipe care activează în Divizia B, al treilea eşalon valoric din cadrul Federaţiei Române de Tenis de Masă.

Sportivii plătesc o taxă de înscriere pentru fiecare turneu, taxă care variază între 10 lei şi 35 de lei. Doi lei din această taxă intră în conturile Amatur, restul revin organizatorilor de concursuri, care asigură participanţilor condiţii de joc, o sticlă de apă, iar primilor patru clasaţi cupe, medalii şi diplome.  

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Știrileprotv.ro
Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI