”Țucudean este cel mai bun jucători român la ora actuală. Este un câștig mare pentru Steaua. L-am antrenat și are un caracter deosebit. Este un jucător util în orice sistem, detentă bună, forță, la capitolul viteză excelează. Poate juca vârf, în locul lui Keșeru, poate juca și al doilea vârf. Postul lui este atacant de careu, numărul 9”, a declarat Stoican, la Digi Sport.
Acesta a vorbit despre înfrângerea umilitoare a dinamoviștilor din amicalul cu Danemarca Under 21 (1-7) și a rămas surprins de plecarea lui Cordoș. ”Când am fost la Dinamo, am fost foarte mulțumit de lot. E normal să nu le pice bine celor de acolo înfrângerea cu 7-1 din amicalul cu Danemarca Under21. Am o impresie foarte bună despre Cordoș. A adus puncte importante în ”Ștefan cel Mare”. Am rămas surprins să văd că nu mai face parte din lot. Putea să mai crească. Nu trebuia să plece”, a încheiat fostul antrenor dinamovist.