ACTUALIZARE 4 iulie. Adio, Males.
ACTUALIZARE 2 iulie. Oltenii au obţinut împrumutul pentru un an al mijlocaşului de 24 de ani Alex Ioniță pentru suma de 150.000 de euro, cu opţiune de cumpărare de 750.000 de euro, în decurs de un sezon.
Mihai Joița, agentul care l-a adus și pe Yacouba Sylla la campioana României, confirmă interesul campioanei pentru Cestor: ”Ne-am despărțit prieteni, Astra are meritul de a-i fi pus pe jucători în vitrina Ligii 1. E posibil ca Cestor să rămână în România. Vom vedea zilele următoare”.
Clubul CFR 1907 Cluj anunță că ajuns la un acord cu clubul norvegian Stromsgodset IF privind transferul definitiv al mijlocașului francez, Yacouba Sylla. Fotbalistul are 28 de ani.
În trecut, Sylla a evoluat în prima ligă franceză la Stade Rennais și Montpellier, dar și în Premier League, la Aston Villa. De asemenea, Sylla a bifat 34 de selecții la prima reprezentativă a statului Mali.
ACTUALIZARE 1 iulie. CFR Cluj a a făcut o ofertă olandezilor de la Fortuna Sittard pentru transferul lui Mark Diemers. Fotbalistul a fost dorit în această vară și de scoțienii de la Celtic.
Diemers are 25 de ani și e mijlocas. Format de Utrecht, Diemers a mai jucat la Cambuur și De Graafschap.
Sittard a terminat pe 15 în sezonul trecut în primul eșalom.
ACTUALIZARE 29 iunie. Azi, de la 17.30, CFR Cluj a jucat ultimul amical din Austria împotriva echipei Sparta Praga! S a terminat 1-0 (Tucudean 87).
Campioana noastră a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu o victorie importantă împotriva formației din Cehia, Sparta Praga!
Singurul gol a fost marcat de George Țucudean, în minutul 87. Intrat în teren în repriza secundă, golgheterul CFR-ului a dat lovitura și a adus victoria. În prima repriză, Valentin Costache a lovit bara porții apărate de Niță!
Echipa de start: Arlauskis – Peteleu, Vinicius, Mureșan, Camora, Djokovic, Culio, Bordeianu, Deac, Costache, Omrani
Au mai evoluat în repriza secundă: Mailat, Țucudean, Păun, Luis Aurelio, Ioniță, Susic
Rezultatele înregistrate de CFR Cluj în meciurile amicale
CFR Cluj – FK Orenburg 1-0
CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad 1-1
CFR Cluj – NK Osijek 2-1
CFR Cluj – Mlada Boleslav 1-0
CFR Cluj – Sparta Praga 1-0
ACTUALIZARE 28 iunie. Azi, de la 16.45, amical CFR Cluj – Mlada Boleslav (Cehia) 1-0. Partida s-a disputat în Windischgarsten, Austria.
Campioana a câștigat cel de-al patrulea amical al verii, scor 1-0, împotriva formației din Cehia, Mlada Boleslav.
Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Andrei Burcă. Mailat a executat o lovitură de la colț, iar Burcă a trimis cu latul în portă din apropiere.
Echipa de start: Rus A. – Susic, Burcă, Boli, Radu Andrei (70 Ispas), Mailat (77 Ioniță), Luis Aurelio, Hoban (cpt.), Itu (46 Păun), Petrila (67 Bordeianu), Rondon (77 Țucudean)
CFR Cluj a anunțat transferul mijlocașului francez Michael Pereira! Fotbalistul s-a alăturat deja lotului pregătit de Dan Petrescu în Austria și a început antrenamentele cu noua sa echipă. Pereira a evoluat în trecut în prima ligă spaniolă la RCD Mallorca și Granada, iar în ultimele trei sezoane a jucat în Turcia, la Yeni Malatyaspor, echipă alături de care a încheiat sezonul precedent pe locul 5 în Super Liga.
ACTUALIZARE 26 iunie. CFR Cluj a câștigat al doilea amical din Austria, 2-1 cu formația croată NK Osijek. Au înscris Djokovici (17) și V. Costache (59).
Partida s-a jucat la Sportanlage-Tivoli der Stadtgemeinde, din Leoben, Austria!
Echipa de start: Vâtcă – Susic, Vinicius, Mureșan, Camora (cpt.), Costache, Djokovic, Hoban, Luis Aurelio, Deac, Omrani. Rezerve: Jesus, Rus A. – Radu, Peteleu, Boli, Horj, Ispas, Petrila, Culio, Bordeianu, Țucudean, Păun, Itu, Mailat, Burcă, Rondon, Rus I.
Campionii de la CFR Cluj s-au întrecut la karting. Zilele trecute au jucat golf cu mingea de fotbal
ACTUALIZARE 22 iunie. Campioana a remizat în cel de-al doilea amical al verii, scor 1-1, împotriva câștigătoarei titlului din Serbia, Steaua Roșie Belgrad!
Formația sârbă a deschis scorul prin Savici, în minutul 67. CFR Cluj a egalat prin Vinicius, cel care a înscris cu capul, în urma unei lovituri libere executate de Deac.
Echipa de start: Arlauskis – Peteleu, Burcă, Boli, Camora (cpt.), Costache, Itu, Bordeianu, Culio, Mailat, Rondon
Rezerve: Jesus, Rus A., Radu Andrei, Susic, Vinicius, Horj, Luis Aurelio, Petrila, Hoban, Țucudean, Păun, Djokovic, Deac
Antrenor: Dan Petrescu
Următorul amical se va juca în 26 iunie împotriva echipei croate NK Osijek.
CFR Cluj, campioana României la fotbal, a fost penalizată cu 200.000 de euro de Comisia pentru controlul financiar al cluburilor din cadrul UEFA, pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar, potrivit site-ului forului continental.
Înţelegerea la care au ajuns clubul ardelean şi comisia UEFA prevede, pe lângă plata celor 200.000 de euro, din sumele provenite din participarea în cupele europene, reducerea listei de jucători înregistraţi pentru cupele europene de la 25 la 23 (pe lista A), pentru sezonul 2019-2020, pe parcursul căruia clubul CFR va fi monitorizat de comisie.
Înţelegeri au semnat şi cluburile Olympique Marseille şi FK Kairat Almatî, după ce anterior încheiaseră acorduri Galatasaray Istanbul, Maccabi Tel Aviv şi FC Porto.
Olympique Marseille va trebui să achite şase milioane de euro, dintre care 2 milioane integral, achitarea restului de 4 milioane urmând să fie condiţionată de îndeplinirea unor criterii financiare. Kairat va plăti 600.000 de euro, achitarea a 400.000 de euro depinzând de îndeplinirea unor condiţii financiare.
ACTUALIZARE 21 iunie. Antrenorul celor de la CFR Cluj , Dan Petrescu, întreg stafful său, jucătorii, dar și președintele Marian Copilu au petrecut jumătate de zi demonstrându-si măiestria si abilitățile tehnice la golf cu piciorul
Totul s-a precut în cantonamentul din Austria, acolo unde clujenii mai au de stat până la 30 iunie. Antrenorul campioanei le-a oferit elevilor săi o zi de relaxare…activă. Împărțiți pe echipe, ardelenii s-au întrecut la golf! Dar nu în varianta tradițională! Au luat mingiile de fotbal, au eliminat din „arsenal” crosele și au executat folosindu-și picioarele lovituri care de care mai exacte în găurile marcate pe terenul de golf din micuțul orășel Windischgarsten.
N-au lipsit momentele amuzante, buna dispoziție, glumele între coechipieri, dar și tachinările „Bursucului”, care nu și-a scăpat din ochi jucătorii.
Omrani a fost responsabilul cu muzica, atacantul fiind nedespărțit de boxa portabilă care a asigurat fundalul sonor în timpul partidei de golf cu piciorul.
La finalul „întrecerii”, tehnicianul Dan Petrescu a mărturisit că s-a simțit extrem de bine și a cerut revanșa, considerând că jucătorii l-au învins.
„Aveam nevoie de câteva ore de relaxare după prima perioadă a cantonamentului. Băieții mi-au luat fața, a trecut timpul meu… Îmi place să fac astfel de activități cu echipa. Când eram la Urziceni, după un meci pierdut, i-am dus pe băieți la discotecă, le-am spus că plătesc eu tot, am stat până dimineața, n-am dormit deloc” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj.
Ovidiu Hoban a lăudat inițiativa antrenorul său și a recunoscut faptul că este greu să te întreci cu Petrescu, chiar și atunci când este vorba de distractie.
ACTUALIZARE 17 iunie. 1-0 în amicalul cu Orenburg. Gol Djokovici!
Debut cu dreptul pentru campioană în meciurile amicale din Austria. CFR Cluj i-a învins pe rușii de la Orenburg, singurul gol al partidei de pregătire disputată la Grodig.
A fost 1-0 pentru clujeni contra rușilor de la Orenburg, un meci în care Mihai Bordeianu le-a dat emoții mari ardelenilor, ieșind accidentat de pe teren în prima repriză.
”Am
fost lovit puternic și n-am mai vrut să risc. La urma urmei, cel mai
important este să ies sănătos de pe gazon. M-a lovit direct pe tibie, am
avut noroc că nu mi-a rupt piciorul” – Mihai Bordeianu, fotbalist CFR Cluj.
”
Cel mai important este să terminăm cantonamentul sănătoși, sperăm ca
Bordeianu să revină cât mai rapid. A fost o intrare dură, se mai
întâmplă în partidele amicale, trebuie să punem și noi piciorul mai
tare, să fim mai agresivi” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.
Au jucat la 32 de grade
Pe
lângă adversari, clujenii au fost nevoiți să înfrunte și temperaturile
extrem de ridicate. Deși sunt cantonați într-o zonă montană a Austriei,
la ora meciului cu Orenburg au fost 32 de grade Celsius.
”Este foarte cald, cred că temperatura a fost un adversar mai dificil decât rușii, dar noi trebuie să ne obișnuim cu toate condițiile meteo. Sunt mulțumit de primul meci, am avut o săptămână cu antrenamente grele, este important că am câștigat. Contează mereu rezultatul, chiar dacă este vorba de un meci amical… E bine să avem moral bun, e important în primele două săptămâni de cantonament să fim bine fizic” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.
”Am
avut o săptămână plină, în care am făcut multe antrenamente fizice,
abia așteptam un joc. Contează victoria, este una de moral, nu ai
aceeași stare când pierzi, este o vorbă, victoriile aduc victorii” – Mihai Bordeianu, fotbalist CFR Cluj.
Dan
Petrescu a rulat aproape tot lotul contra celor de la Orenburg. Au
debutat în tricoul campioanei Burcă, Luis Aurelio și Rondon.
Campioana CFR Cluj va disputa 5 partide amicale în cantonamentul din Austria după cum urmează:
➡ CFR Cluj – FK Orenburg (Rusia) 1-0 18 iunie
➡ CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad (Serbia) – 22 iunie
➡ CFR Cluj – NK Osijek (Croația) – 26 iunie
➡ CFR Cluj – Mlada Boleslav (Cehia) – 28 iunie
➡ CFR Cluj – Sparta Praga (Cehia) – 29 iunie
ACTUALIZARE 17 iunie. CFR Cluj va participa marți, de la ora 15:30, la tragerea la sorți pentru primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Miercuri va avea loc tragerea la sorți pentru turul doi.
UEFA a împărțit deja echipele în trei grupe, iar lista posibililor adversaricampioanei României s-a restrâns la cinci nume.
Clujenii, care nu vor fi capi de serie nici măcar în primul tur, pot da peste una dintre Astana (Kazahstan), Ludogoreț (Bulgaria), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Shkendija (Macedonia de Nord) și AIK Stockholm (Suedia).
Cele două manșe din primul tur preliminar al Ligii Campionilor se vor desfășura pe 9/10 și 16-17 iulie. În timp ce turul doi va avea loc pe 23/24 și 30/31 iulie.
Clubul CFR Cluj a anunțat primele transferuri realizate în vederea noului sezon competițional!
Fundașul central Andrei Burcă (26 de ani, fundaș central, FC Botoșani) , fundașul dreapta Mateo Susici (28 de ani, fundaș dreapta, Sheriff Tiraspol) care a mai evoluat în Gruia în sezonul 2014/2015, atacantul Mario Rondon (33 de ani, atacant, Gaz Metan) , mijlocașul Luis Aurelio (30 de ani, mijlocaș, Gaz Metan) și Cosmin Vâtcă (37 de ani, portar, FC Voluntari) , cel care revine în Gruia după un sezon s-au alăturat lotului pregătit de Dan Petrescu și au efectuat primele antrenamente azi, 11 iunie, alături de noii coechipieri.
Dintre cei cinci fotbaliști transferați de campioana României, doar Andrei Burcă a făcut obiectul unei sume de transfer: 170.000 de euro a încasat FC Botoșani pentru fostul său jucător.
Clubul CFR Cluj și fundașul central Adam Lang au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului!