„Prinţesa Războinică” a făcut cu greu pasul de a părăsi România, mai ales că se îndrăgostise până peste cap de Marius Crăciun, câștigătorul marelui premiu de la Ferma. Atunci, toată lumea a crezut că cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, însă lucrurile au luat o altă întorsătură.

Chiar dacă este departe de țară, Diana își ține la curent fanii cu tot ceea ce face, astfel aceștia au putut observa cât de mult a slăbit tânăra.

Perioada petrecută, până acum, departe de țară, îi priește iar Diana este tot mai sexy și mai îndrăzneață.

„Am văzut că sunt la modă pozele de genul ăsta și am zis să
fac și eu una repede până nu intru la slăbire că poate atunci nu o să mai pot!”
sau „Ăstia care m-ați făcut grasă, e momentul să începeți sa vă cereți scuze,
încep slăbirea! – sunt câteva dintre mesajele postate de Diana pe Instagram.

Diana Belbiță face sport de la 12 ani

Diana a început să facă sport la 12 ani, practicând judo-ul. A început antrenamentele la Palatul Copiilor din Strehaia cu antrenorul Ilie Gâdea, care a inițiat-o și în kickbox.

La vârsta de 15 ani s-a mutat din orașul natal, Strehaia în Drobeta Turnul-Severin pentru a-și continua antrenamentele alături de Sensei Constantin Mitroi. A fost atrasă ulterior de o ramură mai dură a sportului și a decis ca în primăvara anului 2015 să intre în cușcă.

În aprilie 2012 a câștigat Gala K1 de la Szeged. În vara
anului 2013, Diana Belbiță s-a impus în Budapesta. În gala intitulată
„Luptători în cușcă Diana era legitimată la Kokyo Dojo Drobeta Turnu Severin
unde s-a impus la puncte în prima luptă, în care a întâlnit o slovacă, iar în
finală a învins-o prin KO în prima repriză pe reprezentanta țării gazdă,
potrivit Cancan.

În martie 2016, pentru a se pregăti la un nivel înalt în cariera sa MMA, Diana a decis să se mute la Oradea, unde se pregătește la Centrul de Arte Marțiale Mixte Alexandru Lungu, alături de „Muntele Bihorului și Ioan Brânză.

Pe 1 octombrie 2016 Diana a luptat în Zielona-Gora (Polonia) și a câștigat în fața reprezentantei țării gazdă, poloneza Katarzina Lubonska. Reușita din acea luptă a trimis-o direct în meciul pentru centura KSW.

Pe 27 mai 2017 s-a luptat cu brazilianca Ariane Lipski,
care, în ultimele șase meciuri, își învinsese adversarele prin KO. Meciul a
fost pierdut de Diana Belbiță.

A avut meciuri în ambele stiluri de luptă și, după mai multe competiții, a fost selectată în lotul național „Unifight, un sistem complex de luptă similar cu cel din Mixed Martial Arts.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Diana Belbiță este multiplă campioană națională la Budokai și câștigătoare a altor medalii, atât interne, cât și externe (Szeged, Budapesta – aur), în turnee de K-1 și MMA. A câștigat și un meci în care a avut ca adversar un bărbat.

Urmărește-ne pe Google News