În vârstă de 13 ani, Alhassan Ishaq s-a antrenat vreme de câteva luni, a folosit economiile familiei şi a traversat o zonă de război pentru a participa la un turneu din Qatar, notează Reuters.
Săptămâna trecută, tânărul tenismen a păşit pentru prima dată pe un teren mare, cu nocturnă, şi a participat la Campionatele Asiei pentru juniori, în Qatar. Alhassan Ishaq a trecut de calificări şi s-a oprit în optimi, ajungând pe locul 126 în clasamentul mondial pentru jucătorii sub 14 ani.
„Este imposibil să ignori războiul, dar trebuie să mă concentrez la ce vreau să fac şi anume să câştig meciuri de tenis. O dată, am găsit şrapnel pe teren, o bucată de metal carbonizat, de un braţ lungime. Totodată, furtunile de nisip şi căderile de curent întrerup meciurile, iar unele suprafeţe de joc sunt pline de gropi”, a dezvăluit Alhassan Ishaq pentru Reuters.
Tânărul sportiv a adăugat: ”Uneori, bombardamentele sunt atât de puternice, încât îmi ţiuie urechile şi trebuie să evacuăm baza de pregătire. Dar a doua zi tot revin cu poftă de joc”.
Republica Yemen este o ţară din Orientul Mijlociu situată în Peninsula Arabă, în sud-vestul Asiei. Cu o populaţie de circa 24 de milioane de locuitori, Yemenul este mărginit de Arabia Saudită la nord, Marea Roşie la vest, Marea Arabă şi Golful Aden la sud, şi Oman la est.
Război și foamete în Yemen
În ultimii doi ani, Republica Yemen a fost măcinată de războaie şi s-a confruntat cu foamete. Războiul dintre alianţa saudită şi forţele şiite Houthi pentru controlul capitalei yemenite Sanaa a provocat peste 10.000 de decese, inclusiv 1.500 de copii, potrivit Naţiunilor Unite.
Unii locuitori au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele, iar alţii sunt vizaţi pentru radicalizare de către Al-Qaeda.