În urma acestui eșec rușinos, selecționerul Cosmin Contra a anunțat că demisionează din post.

Astfel, oficialii Federației Române de Fotbal trebuie să ia rapid o decizie în ceea ce privește noul selecționer, pentru că România mai are o șansă de calificare la Euro 2020 prin Liga Națiunilor.

Concret, tricolorii vor disputa pe 26 martie 2020 play-off-ul competiției cu Islanda sau cu Scoția în deplasare, apoi, dacă vor câștiga acest meci, vor disputa, tot în deplasare, finala competiției.

Deja, șeful FRF, Răzvan Burleanu s-a întâlnit la Madrid, înaintea jocului cu Spania, cu Gică Hagi, cu unul dintre posibilii succesori ai lui Cosmin Contra.

”Regele” Hagi a mai pregătit naționala României în 2001, când a ratat barajul cu Slovenia, 1-2 și 1-1, de calificare la Cupa Mondială 2002.

Ceilalți doi tehnicieni pe lista scurtă a oficialilor FRF sunt Dan Petrescu, în prezent ”principal” la CFR Cluj și Mirel Rădoi, actualul antrenor de la naționala U 21 a Româniai.

”E clar că este o listă scurtă pentru postul de selecționer. Sunt trei nume pe această listă scurtă, în orice ordine vreți voi. Hagi, Petrescu, Rădoi, sau Rădoi, Petrescu, Hagi”, a anunțat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Fostul internațional a adăugat: ”Știam că au fost discuții cu Hagi și Petrescu, până să semneze Contra. Rădoi a făcut treabă la echipa de tineret”.

Valeriu Iftime le-a făcut , la Digi Sport, o scurtă caracterizare celor trei tehnicieni aflați pe lista FRF: ”Lui Hagi îi trebuie 8 ani să facă o echipă bună, Petrescu face echipa oricând, în timp ce Rădoi e entuziast”.

Urmărește-ne pe Google News