ANAD a decis ca Alexandru Ioniță și Kehinde Fatai să fie suspendați câte un an, în timp ce Takayuki Seto a primit opt luni de suspendare. 

Celor trei fotbalişti ai clubului Astra Giurgiu le va fi redusă din suspendare perioada suspendării provizorii dictată de ANAD toamna trecută (30 septembrie 2020 – 9 aprilie 2021), relatează Agerpres.

Cei trei jucători anchetați au primit decizia, dar ANAD nu i-a înștiințat încă pe cei de la LPF, FRF, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Sportiv Român, dar nici pe cei din conducerea clubului Astra.

În cazul în care decizia ANAD va fi definitivă, clubul Astra Giurgiu va trebui exclus din Liga 1.

Conform articolului 62 din Legea antidoping, „în situația în care mai mult de 2 membri ai unei echipe sportive sunt găsiți vinovați de una dintre încălcările prevăzute la articolul 2, alineatul 2 în perioada unei manifestări sportive, organizatorul competiției, pe lângă sancțiunile aplicate individual sportivilor implicați, va sancționa echipa respectivă cu descalificarea și pierderea punctelor”.

Conform Gazetei Sporturilor, trimiterea către articolul 2 cuprinde capul de acuzare care există în privința celor 3 de la Astra: „Constituie încălcări ale reglementărilor antidoping: utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță interzisă sau o metodă interzisă”.

Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă au efectuat la o clinică din Bucureşti o terapie IV Drip, cu vitamine, a cărei concentraţie poate fi considerată interzisă de regulamentele antidoping.

La 30 septembrie 2020, cei trei jucători au fost suspendaţi provizoriu de către Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) până la finalizarea anchetei deschise în acest caz.

Ca urmare a deciziei ANAD, fotbaliştilor le-au fost suspendate contractele cu clubul. De asemenea, ei nu au mai jucat şi nu s-au mai antrenat cu echipa Astra Giurgiu de la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News