Din informaţiile primite de la un pasager din avion, cei trei fotbaliști au înjurat şi în duty free, dar şi în avionul care venea de la Viena.
„O însoţitoare de zbor, româncă, care şi ea a fost abuzată de Cîmpanu şi Baiaram, a venit spăsită şi și-a cerut scuze în numele companiei pentru zborul cu probleme. Atenţie! Stewardesa era vizibil afectată de tot şi a încercat să îndulcească dimineaţa. Ieşind din avion, se vedea clar după cantitatea de mizerie lăsată în urmă, unde începea şi unde se termina delegaţia României la fotbal U21′, a povestit pasagerul pentru DigiSport.
Băiatul din fața mea, Cîmpanu, insista să se arunce în scaun necontrolat. Ba îl pălmuia pe cel din dreapta sa, ba pe cel din fața sa. Înjurături adresate colegilor, care le acceptau ca pe niște saluturi. Injurii rasiste la adresa lui Baiaram și Markovic, dar își permit pentru că sunt prieteni. Distracție maximă.
Pasager al cursei în care se aflau și tricolorii mici:
„Am vorbit cu Baiaram şi cu Cîmpanu, au spus că s-a exagerat, au fost mici probleme. Zborul a fost lung, cu tranzit de şase ore în aeroport. Nu sunt copii, sunt adolescenţi, nu e bine ce au făcut, pentru că reprezintă echipa naţională. Cred că suntem destul de sensibili în perioada asta. Îmi cer scuze faţă de domnul respectiv şi faţă de soţia lui. Cred că Baiaram şi Cîmpanu au înţeles şi vom încerca să prevenim lucrurile astea”, a declarat selecționerul Florin Bratu, la emisiunea Fotbal Club, de la DigiSport.
„Au fost și șicanați”
Ei nu au spus că nu s-au înjurat. S-au înjurat între ei, nu pe domnul. Asta nu am cum să controlez, noi nu am fost cu charter ca să stea unii lângă alții, ei stau pe unde au loc. Cert e că am vorbit, sper că au înțeles, e normal să le dăm avertisment.
Florin Bratu:
„Sunt și diferite persoane care sunt susținători ai diferitor echipe, prin avion, am mai întâlnit, unii te mai tachinează, unii te mai înjură. Dar a fost și din partea lui o mică șicană care a deranjat, nu trebuia să le dea peste nas. A spus că: poate mai bateți și voi pe cineva”, a explicat Bratu.
Naționala U21 se întorcea din cantonamentul din Spania, unde a învins Suedia (1-0) și a cedat cu Mexic (1-3).