Naționala de minifotbal a României, campioana europeană en titre, a ratat calificarea în finala Cupei Mondiale din Statele Unite, sâmbătă, la Chicago, după ce a fost învinsă în semifinale de echipa gazdă, cu scorul de 7-3, informează agerpres.ro.
Tricolorii, care au câștigat toate cele cinci ediții ale Campionatului European, Slovacia (2010), Tulcea (2011), Chișinău (2012), Grecia (2013) și Herceg Novi — Muntenegru(2014), au fost conduși cu 5-0 la pauza mare a semifinalei de o echipă formată din jucători profesioniști. România nu a reușit să se adapteze prea bine la regulile competiției, diferite față de regulile minifotbalului din Europa. Între altele, se joacă cu ajutorul mantinelei, iar ”yankeii” știau mai bine acest tip de joc!
În Grupa B, România a reușit două victorii, 21-0 cu India și 7-2 cu Germania, fiind învinsă de Mexic, cu 7-3. În sferturi, România a beneficiat de neprezentarea Canadei.
În Grupa B, România a reușit două victorii, 21-0 cu India și 7-2 cu Germania, fiind învinsă de Mexic, cu 7-3. În sferturi, România a beneficiat de neprezentarea Canadei.
În finala Cupei Mondiale de minifotbal, echipa Statelor Unite va înfrunta formația Mexicului, care a învins Brazilia cu 3-2 la loviturile de departajare (5-5 după timpul regulamentar și prelungiri).