Mircea Sandu, preşedintele FRF, a fost cât se poate de clar înaintea partidei cu Franţa. “Vreau să văd naţionala luptând! Franţa e favorită şi trebuie să munceşti de două ori mai mult ca să o baţi”, a declarat “Naşu”. Adept al principiului “după muncă şi răsplată”, mai-marele federaţiei este gata să-i recompenseze cu vârf şi îndesat pe jucătorii lui Răzvan Lucescu. “Pentru meciurile cu Albania şi cu Belarus au avut 10.000 de euro de jucător, pentru 6 puncte, dar au luat doar diurna. Pentru meciul cu Franţa au 10.000 de euro la victorie”, a dezvăluit Mircea Sandu.

Prime la jumătate în caz de remiză

Din punct de vedere financiar, tricolorii nu vor avea de ce să se plângă nici în cazul unei remize, rezultat care ne-ar menţine măcar teoretic în cursa pentru calificarea la turneul final din Polonia şi din Ucraina. 5.000 de euro vor încasa fotbaliştii români, dacă la finalul partidei de la Paris tabela de marcaj va demonstra că au fost egalii superstarurilor Franţei.

Chivu s-a fofilat de la căratul porţii

La antrenamentul de ieri de la Mogoşoaia, Cristi Chivu (29 de ani), căpitanul naţionalei României, a tras chiulul de la căratul porţii, pentru un exerciţiu comandat de selecţionerul Răzvan Lucescu. Dacă alţi colegi se căzneau să mute poarta din loc, starul tricolorilor a trecut impasibil pe lângă ei, cu mâna la falcă şi căscând.

fotografii: Vlad Chirea

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News