Echipa națională a României a pierdut primul meci de la Euro 2016, 1-2 cu Franța, iar staff-ul tehnic face orice ca să-i ajute să depășească din punct de vedere psihic frustrarea acumulată după ce au fost atât de aproape de un rezultat mare.
Tricolorii au fost ieri seară la un grătar, iar azi au fost duși la o oră de „culturalizare”, într-o vizită la Castelul Chantilly.
”Înaintea ședinței de pregătire de după-amiază, jucătorii echipei naționale și staff-ul au pornit într-o scurtă excursie. Au mers până la Château de Chantilly, care găzduiește cea mai mare colecție de tablouri după muzeul Luvru.
Tricolorii s-au plimbat în grădinile palatului a cărui construcție a durat între 1358 și 1882 și au vizitat încăperile impresionante în stil renascentist.
La castel, tricolorii s-au întâlnit și cu câțiva turiști din România, aceștia felicitându-i pe evoluția din meciul de debut al Campionatului European.”, au informat cei de la frf.ro.
Ca de obicei, Iordănescu a anunțat programul cu doar câteva minute înainte de plecarea la castel. Jandarmii care îi păzesc pe tricolori au fost luați ca din oală de Tata Puiu, care i-a trezit din somn pentru a-i însoții.