Primii fotbaliști ai echipei naționale au sosit, duminică la prânz, în cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în vederea pregătiri primelor jocuri din preliminariile Campionatului European 2020.
Tricolorii nu mai vin de mult la reunire îmbrăcați în costume, așa cum se întâmpla pe vremea Generației de aur. Tinerii din lotul lui Cosmin Contra se îmbracă „în tendințe”, după „portul” adolescenților din ziua de azi – hanorace cu desene și șepci fistichii. Cristi Manea a purtat o șapcă cu simbolul LGBT, și o bluză Karl Lagerfeld, iar Paul Anton s-a afișat cu ultima achiziție, un hanorac imprimat cu numele trupei rock Psycho Billy.
Ianis Hagi a atras atenția prin ținuta hipster, tricou cu mânecă scurtă și căciulă așezată neglijent. Fiul ”Regelui” arată ca un pui de dac. Temperatura la prânz era de 18 grade Celsius.
Duminică, de la ora 18:00, la Mogoșoaia are loc primul antrenament al tricolorilor. S-au alăturat lotului sau o vor face pe parcursul zilei următorii jucători: Florin Niță, Costel Pantilimon, Paul Anton, Cosmin Moți, Dragoș Grigore, Claudiu Keșeru, Alexandru Chipciu, Nicușor Bancu, Alexandru Cicâldău, Tudor Băluță, Ianis Hagi, Cristian Manea, Ciprian Deac, Gheorghe Grozav.
Ceilalți jucători vor sosi în cantonament după jocurile pe care le dispută la echipele de club. Alexandru Mitriță joacă astăzi la New York și va ajunge, mâine, la Mogoșoaia.
Lotul complet:
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0).