„Fiecare dintre noi avem un regret că nu am ajuns la baraj, mai ales văzând meciurile din perioada asta. Dar nu avem ce să mai facem, sperăm să începem cu bine noua campanie. Am terminat campania rău, pentru că nu am reușit să ne calificăm. Dar e bine că am făcut o schimbare și se vede o nouă atitudine și sper să continue acest lucru în perioada următoare”, a spus Chiricheș.

Întrebat dacă atmosferă făcută de publicul de Cluj la meciul cu Turcia se poate repeta și la București, în cel cu Olanda, Chiricheș a răspuns: „A ajutat foarte mult jocul etalat de noi și atitudinea arătată în ultimele meciuri. E important ca noi să avem evoluții bune pentru ca publicul să ne susțină pe toată durata meciului. În campania trecută au fost momente în care nu am avut evoluții bune. Chiar și după victoria cu Armenia, o victorie chinuită, fanii au fost puțin frustrați de ce se întâmpla pe teren. Doar asta a fost atunci. Dar eu cred că dacă noi vom arăta aceeași concentrare pe teren publicul ne va susține”.

Bogdan Lobonț și Adrian Mutu ajută actualii componenți ai primei reprezentative, este de părere Chiricheș. „E foarte bine să avem în jurul nostru foști jucători ai echipei naționale. Ne ajută cu sfaturi, cu tot ce au trăit și ei la echipa națională. Deci asta ne ajută”, a adăugat el.

Echipa națională a României întâlnește, marți, de la ora 21,00, pe Arena Națională din București, selecționata Olandei, într-un meci amical.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9


Citește și: Simona Halep și iubitul ei petrec vacanța de iarnă împreună. ”E o situație delicată”

 
 

Urmărește-ne pe Google News