Cuprins:
Tânăra fotbalistă a spus că, în ciuda conexiunii de sânge, „Viermele” a fost „absent” din viața ei, „un părinte care și-a abandonat familia atât emoțional, cât și financiar. Eu nu-l consider tată”.
Căsătoria lui Dennis Rodman cu mama lui Trinity, Michelle Moyer, a fost tulbure. Relația a început în 2003 și a culminat cu divorțul din 2012, după mai multe încercări eșuate de a o face să funcționeze.
Dennis abia îi dădea cu greu mamei lui Trinity și a fratelui ei, DJ, bani pentru a plăti chiria.
Ea, fratele și mama ei au rămas fără adăpost
Pentru o vreme, Michelle Moyer și copiii ei au rămas fără adăpost. „Trăiam în mașină, apoi ne puteam permite să stăm puțin într-un motel”, explică Trinity.
Starul baschetului a fost deschis cu privire la dificultățile sale cu alcoolul, intrând de mai multe ori în programe de reabilitare pentru a depăși aceste provocări.
Trinity și-a exprimat frustrarea: „Nu am vrut niciodată să-l facem să arate rău și asta vine în detrimentul multor lucruri”.
Am încercat să trăim cu el, dar el petrecea 24 de ore din 24, 7 zile din 7, aducând fete ciudate acasă.
Campionul rebel
Rodman este de cinci ori campion NBA (de două ori cu Detroit Pistons și de 3 ori cu Chicago Bulls). La apogeul faimei sale, el și-a dezvoltat o reputație rebelă, cu un stil neconvențional.
Culmea, „Viermele” a ținut un discurs lacrimogen în 2011, când a fost inclus în Hall of Fame, spunând că nu a avut niciodată un tată. „Am un regret, mi-aș dori să fiu un tată mai bun”, a spus el. Dar n-a reușit.
În ciuda înstrăinării, Trinity continuă să răspundă la apelurile ocazionale ale tatălui ei, mai mult pentru „liniște sufletească” decât pentru dorința de reconciliere imediată.
Îl vede de maximum 4 ori pe an
„Acum răspund la telefon ca să-mi fie conștiința curată, pentru că are nevoie să audă vocea mea, înainte să se întâmple ceva”, a declarat tânăra.
Cea mai recentă încercare a ei de contact a venit prin apeluri neașteptate din Texas. A fost surprinsă să descopere că tatăl ei locuiește acum acolo.
I-am și spus: „Ok, iată-te din nou. Susține-mă! Mi-a promis că o face, dar luni și luni era dispărut. S-au făcut ani”.
În unele perioade, a spus Trinity Rodman, și-a văzut tatăl doar de trei sau patru ori pe an, deși locuiau în același oraș.
Campioană olimpică
Trinity Rodman s-a remarcat prin realizările sale sportive notabile încă de la debutul ei în NWSL, la Washington Spirit În 2021, a câștigat campionatul nord-american, premiul Rookie of the Year, pentru cea mai bună debutantă, și a fost selectată în Best XI.
La Jocurile Olimpice 2024 a cucerit aurul cu naționala SUA, pentru care a înscris 3 goluri decisive.