ComenteazăFondatorul și fostul președinte al Oțelului, Victor „Puiu” Vasilache, a încetat din viață, la vârsta de 72 de ani, conform otelul-galati.ro.
Născut pe 11 aprilie 1942, în localitarea gălățeană Brănești, Victor Vasilache este fondatorul variantei profesioniste a echipei de fotbal Oțelul. Absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport din București, aventura sa la Oțelul începe în anii 70.
Lupta Oțelului cu sistemul politic al vremii ia start odată cu redirecționarea de conducerea comunistă a jucătorilor Oțelului la FC Galați, ulterior FCM Galați, care are 3 participări în Divizia A în anii 70-80, în timp ce o parte din fosta grupare siderurgistă activează în Divizia C sub numele de „acoperire” Dacia Galați.Dacia redevine Oțelul și promovează în Divizia B, dar apoi retrogradează și dispare, fiind mutată la Adjud. Luptător și determinat, Victor Vasilache nu renunță și înființează trei noi cluburi de fotbal (LBR, Venus Turnare Continuă și Rapid UETU), toate aparținând de Combinatul Siderurgic Galați, acolo unde erau angajați majoritatea fotbaliștilor de la fosta echipa Oțelul.
Dintre acestea, LBR are un progres formidabil și cu timpul devine Oțelul LBR, iar în anul 1980 promovează în Divizia B. În același an, Oțelul devine un adevărat club sportiv, Victor Vasilache reușind înființarea de secții și în alte discipline, precum șah, handbal, moto, box sau parașutism, pe lângă cele deja existente, fotbal și atletism. Cu toate acestea, comuniștii consideră că la nivel fotbalistic doar FCM (Fotbal Club Muncitoresc) are voie sa activeze în Galați și astfel iau decizia de a muta echipa din nou, de această dată la Tecuci, sub denumirea de Victoria.
Puiu Vasilache continuă lupta cu politicul și redirectioneaza jucătorii care nu au acceptat mutarea la Tecuci către echipa de Divizia C, Metalosport. Clubul își schimbă numele în Oțelul, iar parcusul bun va duce la promovarea în Divizia B în anul 1983, iar peste trei ani, în 1986, va reuși accederea în prima ligă. După doar doi ani, Oțelul atinge un nou punct culminant al istoriei sale și obține în premieră dreptul dreptul de a reprezenta România pe plan european terminând pe locul patru, în urma unui meci decisiv la Moreni, împotriva echipei locale Flacăra, dar și a unui întreg sistem, cu un meci prelungit cu aproape 20 de minute!
Pe 7 septembrie 1988, traseul echipei, din campionatul municipal, via Divizia C şi B, își atinge apogeul sub umbrela lui Victor „Puiu” Vasilache, împotriva tuturor nedreptăților suferite. Mai mult, Oțelul, prin golul lui Profir, învingea marele Juventus Torino la Galați, pe Stadionul „Dunărea”, fiind unul dintre rezultatele de referință din paginile de aur ale istoriei clubului.
Cu puţin înainte de Revoluţie, la 1 decembrie 1989, după 16 ani de muncă, Victor Vasilache este înlăturat de la conducerea clubului pe care l-a construit din nimic aproape. Munca sa va fi dusă mai departe de Marius Stan, care va duce Oţelul în epoca modernă a fotbalului românesc, dar aceste lucruri nuar fi fost posibile fără Victor Vasilache.
Acesta şi-a văzut munca aruncată la gunoi în două rânduri, dar cu toate acestea a luptat în continuare, a pus suflet şi şi-a văzut visul cu ochii: a dus
Oţelul în prima ligă, transformând-o în echipa fanion a oraşului Galaţi și un nume cu reprezentare continentală!
În 2014, cu ocazia aniversării clubului a 50 de ani de existență, Victor Vasilache a fost ales de suporteri drept legendă a clubului. .
Victor Vasilache: „Pentru mine nu a fost o surpriză că Oțelul a câștigat campionatul, deşi nu visam eu la o asemenea performanță. În 1986 am promovat în Divizia A. Pe atunci nu puteam visa nici la locurile 3-4, eram prea mici. Steaua și Dinamo făceau legea cu echipele lor satelite. Cu toate astea a fost o excepție fericită în 88, când am terminat pe 4 și am bătut cu 1-0, la Galați, marele Juventus Torino în Cupa UEFA. Sunt cele mai frumoase amintiri din viața mea. N-aveai ce să faci, dacă te opuneai sistemului era rău, îți luau toată familia la întrebări. Cu cei de la Dinamo și cu sateliții lor, Victoria și Flacăra Moreni, era pericol. Nu îți ziceau nimic, treceau direct la fapte. Dumitru Dragomir, pe care nu vreau să-l mai văd în viaţa mea, m-a dus la Miliție fiindcă n-am vrut să le dau dezlegarea lui Agiu și lui Vaişcovici la Victoria București. M-au ținut sechestrat vreo șapte ore la sediul Miliției Capitalei, abia am scăpat. Am trăit și episoade amuzante. La un meci cu Flacăra Moreni, când conduceam cu 1-0, un colonel de la pașapoarte i-a luat fanionul asistentului și a arbitrat el. A ținut numai ridicat steagul! Antrenorul lor, Nunweiller III, cu care eram prieten, se uita săracul la mine, nevinovat. În final am bătut 1-0!”
Suporterii își pot lua rămas bun de la acest mare om la capela Bisericii Sf. Trei Ierarhi, situată în cartierul Mazepa.