Dan Ionescu este același personaj care l-a acuzat pe Il Luce că a intervenit la Tudor Postelnicu și Nicu Ceaușescu pentru desființarea Luceafărului, după plecarea sa de la națională, în 1986, pentru a lua jucători la Dinamo.

„În 1984, am ratat calificarea la CE de juniori U18, din cauza lui Mircea Lucescu. Jucam returul cu Ungaria, la Oradea, după ce în tur pierdusem 1-0. Eu am vrut să fac contestație împotriva unor jucători despre care aveam informații că depășiseră 18 ani, dar la sugestia lui Mircea Lucescu nu am fost lăsat de conducerea Federației. Am pierdut 2-0.

A fost ca o răsplată pentru arbitrajul ungurului Károly Palotai, de la meciul naționalei de seniori cu Cehoslovacia, 1-1 la Bratislava, din noiembrie 1983, în urma căruia România s-a calificat la Euro 1984. Am suferit mult după acel episod. Două zile am fost dat afară din Partid și din Federație”, a dezvăluit pentru Libertatea Dan Ionescu, omul care s-a ocupat aproape 40 de ani de activitatea loturilor naționale de juniori.

VIDEO/ Troc secret făcut cu Ungaria acum 34 de ani: ”Am ratat o calificare la CE de juniori din cauza lui Lucescu. Răsplată pentru Palotai”

Dan Ionescu a lucrat aproape 40 de ani la loturile naționale de juniori

Mircea Lucescu: „Numai prostii”

Mircea Lucescu, 73 de ani, l-a contrat dur pe Dan Ionescu: „Acest om spune numai prostii. Nici nu-l cunosc. E dus cu pluta. Cu ce ne-a ajutat Palotai la Bratislava? Că a arbitrat corect? Numai noi știm cât de greu a fost acel meci, pe un teren greu și cu un public ostil, care a aruncat cu sticle în noi”.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Selecționerul Turciei a respins și acuzația de a fi contribuit la desființarea Luceafărului, laboratorul în care s-a format nucleul Generație de aur: „Ce treabă aveam eu cu Postelnicu și cu Nicu Ceaușescu? Dan Ionescu să arate documentul, dacă zice că am semnat eu ordinul pentru desființarea Luceafărului. E posibil însă ca Steaua și Dinamo să fi intervenit. N-a fost nimeni care să fi stimulat mai mult decât mine promovarea fotbaliștilor tineri”.

Mircea Lucescu a pregătit echipa națională în perioada 1981-1986 FOTO: EPA/PETER POWELL

Mircea Lucescu a pregătit echipa națională în perioada 1981-1986 FOTO: EPA/PETER POWELL

Palotai le-a anulat un gol valabil cehoslovacilor

Arbitrajul lui Karoly Palotai a fost foarte apreciat în România. Ziarul Sportul, Gazeta Sporturilor de azi, i-a acordat calificativul excelent arbitrului maghiar pentru prestația de la meciul Cehoslovacia – România 1-1. La scorul de 0-0, Palotai le-a anulat cehoslovacilor două goluri. Primul pentru un henț în atac, iar al doilea, chiar înainte ca Geolgău să deschidă scorul, pentru un ofsaid discutabil, la care un arbitru găzdar ar fi închis ochii. Karoly Palotai, cel mai important arbitru maghiar al tuturor timpurilor, a murit pe 3 februarie 2018, la vârsta de 82 de ani.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu
Recomandări
Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

VIDEO/ Troc secret făcut cu Ungaria acum 34 de ani: ”Am ratat o calificare la CE de juniori din cauza lui Lucescu. Răsplată pentru Palotai”

VIDEO/ Troc secret făcut cu Ungaria acum 34 de ani: ”Am ratat o calificare la CE de juniori din cauza lui Lucescu. Răsplată pentru Palotai”

Karoly Palotai a arbitrat la trei Cupe Mondiale (1974, 1978, 1982), la Europenele din 1980, la Olimpiadele din 1972 şi 1976, finalele Cupei Campionilor din 1976 şi 1981, finala Cupei Cupelor din 1979 şi finala Cupei UEFA din 1975

Generalul Stan: „Lucescu era mare învârtitor”

Generalul Nicolae Stan, 92 de ani, fostul aghiotant al lui Nicolae Ceaușescu era atunci la FRF și confirmă povestea lui Dan Ionescu: „Așa este. Țin minte că episodul de la Oradea a avut legătură cu arbitrajul lui Palotai”. Stan susține și ipoteza conform căreia Il Luce ar fi pus umărul la desființarea Luceafărului: „Lucescu era mare învârtitor. Făcea orice dacă era în interesul lui”.

VIDEO/ Troc secret făcut cu Ungaria acum 34 de ani: ”Am ratat o calificare la CE de juniori din cauza lui Lucescu. Răsplată pentru Palotai”

Nicolae Stan a fost general de Securitate

Pigulea: „A fost dubios că am jucat la Oradea”

Marcel Pigulea, antrenorul care a condus selecționata României U18, în 1984, la dubla cu Ungaria, întărește povestea trocului secret româno-maghiar. ”A fost ceva dubios. În primul rând, faptul că Federația ne-a dus să jucăm la Oradea, la 300 de kilometri de Budapesta. E adevărat, Dan Ionescu a vrut să conteste anumiți jucători, dar n-a fost lăsat. La mijloc era arbitrajul lui Palotai de la Bratislava”.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

VIDEO/ Troc secret făcut cu Ungaria acum 34 de ani: ”Am ratat o calificare la CE de juniori din cauza lui Lucescu. Răsplată pentru Palotai”

Antrenorul Marcel Pigulea conduce în prezent școala de fotbal Pro Luceafărul București FOTO: Vlad Chirea

Ungurii au avut 5 pe fals

Libertatea a verificat vârstele juniorilor maghiari folosiți în meciul retur cu România, 0-2, disputat pe 11 aprilie 1984, la Oradea, iar Dan Ionescu are dreptate. Cinci jucători erau trecuți de 18 ani: Jozsef Keller (25.09.1965), Sandor Deak (11.09.1965), Kalman Kovacs (11.09.1965), Janos Zsinka (2.10.1965) și Laszlo Szelpal (20.08.1965). Ungaria avea să câștige CE în 1984. Măsluirea vârstei jucătorilor era o practică des folosită în acele vremuri. Inclusiv, România a câștigat CE de juniori U18 din 1962 falsificând datele de naștere ale jucătorilor. Chiar și la CM U20 din 1981, când tricolorii au cucerit medaliile de bronz, Ioan Andone era mai mare cu un an.

România U18 – Ungaria U18 0-2

11 aprilie 1984, Oradea

Au marcat: Orovecz (6), Zsivótzky (72)

România: Petre – Moldovan, Gh. Cîrstea, Drăghici, Bănuță (51 Achim) – Bobaru, Lazăr, Mateuț, Mărgărit (47 Voicu) – Nuță, Topolinschi. Antrenor: Marcel Pigulea

Ungaria: Zsolt Petry – Ferenc Haaz, Sandor Pinter, Laszlo Szelpal, Jozsef Keller – Ervin Kovacs, Sandor Deak (75 Jozsef Zvara), Kalman Kovacs – Janos Zsinka, Gyorgy Orovecz (67 Gyula Zsivótzky), Otto Vincze.

Arbitrii: E. Barbaresco (Italia) – D. Petrescu, N. Dinescu (ambii din România)

Cehoslovacia – România 1-1 (30.11.1983). Arbitru Károly Palotai (Ungaria)

Citește și: Lovesc pe „zebră” și conduc! Șoferii vinovați sunt iertați de justiție și rămân nestingheriți la volanul mașinii

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Stațiunea din România de care foarte puțini au auzit, deși e aproape de București. Este perfectă pentru pensionari, dar și pentru cei care vor odihnă, are ape cu proprietăți benefice și se află într-o zonă care rivalizează cu Valea Prahovei ca frumusețe
FANATIK.RO

Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI