ACTUALIZARE 24 noiembrie. Prima reprezentativă a ţării noastre, România A, a câştigat ediţia a 50-a a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, sâmbătă, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Bucureşti, după ce a învins în finală România B cu scorul de 33-24 (21-12).

Prima echipă a României, condusă de selecţionerul spaniol Ambros Martin, a controlat jocul încă din start, având o perioadă de 13 minute în care a marcat 12 goluri şi a primit 2, de la 9-8 la 21-10. La pauză, scorul era de 21-12 pentru România A.

În partea secundă, România B, condusă de pe bancă de secundul Horaţiu Paşca, a reuşit să se apropie la cinci goluri pe tabelă, 27-22 (50), dar până la final a mai marcat de doar două ori, iar România A a înscris 6 goluri.

Înaintea meciului, arbitrii Sorin Dinu şi Constantin Din, care au condus o finală de Liga Campionilor la masculin, au fost premiaţi cu o plachetă din partea FRH, înmânată de preşedintele Alexandru Dedu, cu insigne speciale, din partea preşedintelui EHF, şi cu buchete de flori, la ultimul lor meci din carieră.

De asemenea, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria fostului antrenor Constantin ”Pilică” Popescu, triplu campion mondial (1956, 1960, 1962), decedat la începutul lunii, la vârsta de 90 ani.

La pauză au fost premiate trei foste campioane mondiale, Elena Hedeşiu, Aurora Leonte şi Aurora Alexandrescu, iar la final foşti campioni mondial precum Cristian Gaţu, Cornel Oţelea, Ştefan Birtalan, Cornel Penu, Petre Ivănescu etc.

Au evoluat echipele:
România A: Denisa Dedu – Aneta Udriştioiu (1 gol), Laura Chiper (2), Valentina Ardean-Elisei (2), Cristina Florică (2), Eliza Buceschi (3), Ana Maria Dragut (4), Cristina Laslo (5), Cristina Neagu (3), Gabriela Perianu (3), Raluca Băcăoanu (2), Crina Pintea (4), Daniela Raţiu (2). Antrenor: Ambros Martin.
România B: Diana Ciucă – Bianca Bazaliu (3), Raluca Petruş, Anca Polocoşer (1), Andreea Târşoagă (4), Mădălina Zamfirescu (5), Daria Bucur (1), Alina Ilie, Ştefania Lazăr (1), Cristina Boian (3), Sonia Seraficeanu (1), Mădălina Conache, Lorena Ostase (2), Ana Maria Popa (3). Antrenor: Horaţiu Paşca.

Rusia, campioana olimpică en titre, s-a clasat pe locul al treilea la Trofeul Carpaţi, după ce a învins formaţia Serbiei cu scorul de 33-32 (14-17), sâmbătă, în finala mică.
–––––

Finala mare: România A – România B 33-24, ora 18.30 TVR 1 şi TVR HD
Finala mică:
Rusia – Serbia 33-32, ora 16.00 TVR HD

Programul transmisiunilor TVR de la Trofeul Carpaţi:

Vineri, 23 noiembrie

România B – Rusia 25-24, ora 16.00 – TVR HD
România A – Serbia 29-26, ora 18.30 – TVR 1 şi TVR HD

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în finala Trofeului Carpaţi, după ce a învins selecţionata Serbiei cu scorul de 29-26 (13-15), vineri, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Bucureşti.

România A va întâlni România B în finala celei de-a 50-a ediţii a competiţiei, sâmbătă, de la ora 18,30, după ce selecţionata secundă a produs o mare surpriză, învingând în primul meci de vineri echipa Rusiei, campioana olimpică en titre, cu 25-24 (11-12).

Prima echipă a României a făcut o repriză destul de modestă în compania Serbiei şi a fost condusă în cea mai mare parte a timpului. Oaspetele, conduse de Andrea Lekic (CSM Bucureşti), au condus cu 3-0, 4-1, 5-2 şi 6-3, dar apoi tricolorele au reuşit patru goluri consecutive şi au trecut în avantaj pe tabelă, 7-6 (min. 13). Doar câteva minute a durat acest avantaj, pentru că Serbia a preluat din nou controlul, a condus cu 13-10, 14-12 şi a intrat la pauză cu două goluri în plus pe tabelă, 15-13.

România a crescut nivelul de joc după pauză, a egalat şi a avut un sfert de oră de forcing, între minutele 40 şi 55, de la 18-18 la 28-22, când jucătoarele antrenate de Ambros Martin s-au apărat excelent, în frunte cu portarul Yulyia Dumanska, iar pe atac au reuşit combinaţii şi goluri spectaculoase. Pe final, tricolorele au redus motoarele şi diferenţa de pe tabelă a scăzut, scorul final fiind de 29-26.

Au evoluat echipele:
România A: Yulyia Dumanska – Aneta Udriştioiu (1 gol), Laura Chiper (3), Valentina Ardean-Elisei (2), Cristina Florică (2), Eliza Buceschi (4), Ana Maria Dragut (2), Cristina Laslo (2), Cristina Neagu (5), Gabriela Perianu (2), Raluca Băcăoanu (1), Crina Pintea (5). Selecţioner: Ambros Martin.

Sâmbătă, de la ora 16,00, va avea loc finala mică, între Serbia şi Rusia.

Cele trei echipe se pregătesc pentru turneul final al Campionatului European – EURO 2018, competiţie găzduită de Franţa între 29 noiembrie şi 16 decembrie. România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, Germania şi Cehia. Serbia le va avea ca adversare în Grupa A, de la Nantes, pe Danemarca, Polonia şi Suedia, iar Rusia se află în Grupa B, alături de Franţa, Muntenegru şi Slovenia.

ACTUALIZARE 21 noiembrie. TVR 1 şi TVR HD transmit în direct partidele celei de-a 50-a ediţii a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, ultima verificare pentru Naţionala României înainte de Campionatul European de Handbal Franţa 2018. Campioana olimpică, Rusia, joacă la Trofeul Carpaţi.

Trofeul Carpaţi aduce în acest an la Polivalenta bucureşteană, în afară de naţionalele A şi B ale României, două formaţii de top: campioana olimpică – Rusia şi Serbia, locul 9, la ultimul campionat mondial. Partidele Trofeului Carpaţi, competiţia amicală de handbal rezervată senioarelor şi organizată de Federaţia Română de Handbal, sunt în direct la TVR 1 şi TVR HD, pe 23 şi 24 noiembrie.

Pentru meciurile de la Trofeul Carpaţi, ultimele verificări înainte de europene, antrenorul principal Ambros Martin a selecţionat 34 de jucătoare, împărţite în două loturi A şi B, urmând ca, pe 25 noiembrie, antrenorul spaniol să aleagă 17 jucătoare cu care va pleca în Franţa, la Campionatul European de Handbal feminin – competiţie care va fi transmisă în exclusivitate de TVR1 şi TVR HD. „În prima reprezentativă se regăsesc 6 jucătoare din străinătate. Marea absentă este golghetera Craiovei – Cristina Zamfir, în timp ce două dintre handbalistele cu prezenţe constante în lotul tricolorelor în ultimii ani, Zamfirescu şi Iuganu, au fost selecţionate în echipa secundă a României”, aduce ultimele informaţii jurnalistul Dragoş Cojocaru, cel care va comenta partidele de la Trofeul Carpaţi alături de Dragoş Bocanaciu.

ACTUALIZARE 21 noiembrie.

”Sunt meciuri adevărate de pregătire înainte de Euro. Şi de data asta avem echipe bune, care vor juca acolo la Euro. Important pentru noi este să intrăm în ritm ca echipă, să găsim problemele care vor apărea în aceste meciuri şi apoi vom avea câteva zile pentru a le rezolva. E important ca echipa să se obişnuiască cu senzaţia de competiţie. Bineînţeles, câştigarea acestei competiţii nu este obiectivul nostru principal, dar vom încerca să jucăm la cel mai înalt nivel”, a declarat, miercuri, selecționerul Martin Ambros, cu prilejul unei conferinţe de presă la RIN Grand Hotel.

”Vrem să câştigăm toate meciurile, de asta suntem aici şi ne pregătim. Dar avem anumite obiective de atins în fiecare meci, ne dorim să le atingem şi dacă vom reuşi, probabil vom câştiga. Dar avem şi adversare, cu jucătoare foarte bune şi în formă, obişnuite să joace la cel mai înalt nivel, aşa că va fi interesant. Dar repet, obiectivul nostru acum nu este să câştigăm Trofeul Carpaţi, să împingem echipa la limitele ei. Obiectivul este să intrăm în ritm, să joace toate fetele şi dacă este posibil să jucăm la cel mai bun nivel al nostru. Sunt ultimele meciuri pe care le avem înainte de Euro”, a subliniat tehnicianul spaniol.

Ambros Martin se aşteaptă la o confruntare dificilă cu Rusia, într-o eventuală finală a Trofeului Carpaţi, dar a repetat că obiectivul nu este de a câştiga cu orice preţ competiţia: ”Este dificil să batem Rusia, deoarece pentru mine, acum, că le cunosc pe cele mai multe jucătoare, au o încredere mare, un ritm bun şi sunt una dintre favorite de a ajunge în semifinale. Dar vom lupta împotriva lor la acest turneu şi vom vedea ce va fi. Însă nu ne putem concentra acum pe Rusia sau pe altă echipă. Trebuie să ne concentrăm pe noi înşine şi pentru a reuşi în aceste zile, în care avem patru antrenamente, să ne reamintim concepţia de joc şi combinaţiile. Cred că este important de spus că fetele sunt în formă foarte bună, cu senzaţii foarte bune şi suntem mulţumiţi de tot ce s-a întâmplat în aceste zile. Sper că vom pune totul în practică în aceste zile”.

România, care face parte din Grupa D la CE 2018 (29 noiembrie-16 decembrie), va juca primul meci la Brest, pe 1 decembrie, împotriva Cehiei, echipă care ne-a eliminat în optimi la CM 2017, iar apoi va înfrunta Germania (3 decembrie) şi Norvegia (5 decembrie).

”Pentru nimeni nu este timp suficient, când ai de jucat un asemenea campionat. Dar nu putem face nimic, important este ce vor putea face jucătoarele. Ele sunt pline de motivaţie şi de dorinţă, în formă bună, pregătite, sănătoase. Senzaţiile jucătoarelor sunt bune şi vom suplini lipsa zilelor de pregătire cu ambiţie şi dorinţă, pentru a reuşit ceva important şi frumos”, a spus selecţionerul României.

Antrenorul secund Horaţiu Paşca a precizat că lotul de 17 jucătoare pentru CE 2018 va fi anunţat sâmbătă: ”Sunt două meciuri care ne pot aduce ritmul şi cât mai aproape de nivelul Campionatului European. Sper ca după aceste două meciuri să nu avem niciun fel de accidentări şi cu siguranţă vor fi două teste extrem de utile din care ne vom putea da seama cât se poate de clar care sunt lucrurile, detaliile de pus la punct până la Campionatul European. Suntem extrem de mulţumiţi cu această perioadă de pregătire, pentru că angajamentul fetelor este cel pe care ni l-am imaginat şi pe care ni l-am dorit. Sâmbătă, după încheierea ultimului meci din Trofeul Carpaţi, vom anunţa lotul de 17 jucătoare care va face deplasarea în Franţa. Lista este deschisă, nu ştim încă dacă vom merge cu 14 jucătoare şi 3 portari sau vom alege varianta cu 15 jucătoare de câmp şi 2 portari. Ne-am ferit să facem previziuni, pentru a nu încărca echipa. Cu siguranţă ne dorim foarte multe, aşteptările noastre sunt mari, dar trebuie să luăm fiecare meci pas cu pas. Eram favoriţi şi înaintea meciului cu Cehia de la CM şi a fost un eşec total. Ne dorim ca fetele să fie sănătoase şi să reuşim la CE să jucăm cel mai bun handbal al nostru. Echipa are calitate şi dacă reuşeşte să joace cel mai bun handbal, cu siguranţă va fi o surpriză extrem de plăcută pentru toată lumea şi ne dorim foarte tare să bucurăm toţi românii”.

Gabriel Perianu: ‘Eu îmi doresc pentru acest turneu ca toate jucătoarele să-l termine sănătoase şi să punem la punct ce am început în această săptămână. Cred că dacă vom fi sănătoase vom începe foarte bine campionatul european. Am emoţii, am lipsit o perioadă destul de lungă, am pierdut un campionat european şi unul mondial, dar mă simt pregătită şi îmi doresc foarte mult să am o evoluţie bună şi să avem un rezultat foarte bun anul acesta. Sunt multe jucătoare la echipa naţională care au dorinţă şi poate că singura motivaţie care le-a rămas este echipa naţională. Şi chiar dacă suntem jucătoare multe şi tinere, eu cred că dorinţa este atuul nostru principal, vom demonstra şi ne dorim să facem lucruri mari la acest campionat european. Ne dorim din tot sufletul să ajungem pe podium anul acesta, dar vom lua fiecare meci pas cu pas şi important este să fim sănătoase cu toate”, a declarat Perianu cu prilejul unei conferinţe de presă.

Deşi nu a prins prea multe minute de joc la Siofok, la fel ca alte jucătoare de la echipele din străinătate, Gabriela Perianu speră să se ridice la un nivel cât mai bun în Franţa: ”Eu cred că nu e o problemă. Şi eu fac parte dintre acele jucătoare, dar motivaţia mea acum e dublă. Pentru că singura motivaţie acum este echipa naţională. Cred că celelalte jucătoare ne vor ajuta să ne integrăm din nou şi să revenim la forma iniţială. Ne antrenăm ca şi celelalte jucătoare, dar numărul minutelor de joc ne este nefavorabil. Cred că anul ăsta vom avea, cu mine în plus, ajutor în partea apărării, dar cred că şi pe partea ofensivă vom face faţă şi vom fi puternice. Majoritatea jucătoarelor sunt tinere, dar am jucat alături de ele la loturile de tineret şi nu pot spune că nu ne cunoaştem sau nu ne simţim. Încercăm să creăm un spirit de echipă şi să creştem împreună acum”.

Programul transmisiunilor TVR de la Trofeul Carpaţi:

Vineri, 23 noiembrie

România B – Rusia, ora 16.00 – TVR HD
România A – Serbia, ora 18.30 – TVR 1 şi TVR HD

Sâmbătă, 24 noiembrie

Finala Mică, ora 16.00 TVR HD
Finala Mare, ora 18.30 TVR 1 şi TVR HD

La Brest, La Campionatul European care începe în 29 noiembrie, România va întâlni Cehia, Germania şi Norvegia, primele 3 clasate la încheierea grupei obţinând calificarea în faza următoare. Primul meci al tricolorelor va fi pe 1 decembrie, la ora 19.00, cu Cehia în direct la  TVR 1 şi TVR HD.

Loturile convocate pentru partidele Trofeului Carpaţi la Handbal feminin:

ROMÂNIA A

Portari: Denisa Dedu (Siofok), Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)

Extreme stânga: Valentina Ardean Elisei (Gloria Bistriţa), Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea)

Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Gabriela Perianu (Siofok)

Centri: Eliza Buceschi (Corona Braşov), Cristina Laslo (Buducnost), Laura Pristăviţă (Gloria Bistriţa), Ana Maria Ţicu (SCM Craiova)

Interi dreapta: Ana Maria Dragut (Kisvardai), Melinda Geiger (Siofok)

Extreme dreapta: Laura Chiper (Corona Braşov), Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti)

Pivoţi: Raluca Băcăoanu (SCM Rm. Vâlcea), Crina Pintea (Issy Paris), Daniela Raţiu (Gloria Bistriţa)

 

ROMÂNIA B

Portari: Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea), Paula Teodorescu (HC Zalău)

Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bristriţa), Ana Maria Popa (SCM Rm. Vâlcea)

Interi stânga: Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti), Raluca Petruş (U Cluj), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare), Andreea Târşoagă (CSM Tg. Mureş)

Centri: Andreea Popa (Rapid Bucureşti), Mădălina Zamfirescu (Debrecen)

Interi dreapta: Daria Bucur (Corona Braşov), Alina Ilie (Gloria Buzău), Ştefania Lazăr (CSM Slatina)

Extreme dreapta: Cristina Boian (U Cluj), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

Pivoţi: Mădălina Conache (CSM Galaţi), Lorena Ostase (CSM Slatina)

 

RUSIA

Lista jucatoarelor convocate:

Portari: Anna Sedoykina (Rostov-Don), Elena Utkina (Lada), Kira Trusova (Astrakhanochka);
Extreme stânga: Polina Kuznetsova (Rostov-Don), Daria Samokhina (Astrakhanochka), Yulia Markova (Dinamo-Sinara);
Interi stânga: Ekaterina Barkalova (“Kuban”), Anna Sen ‘(“Rostov-Don”), Elizaveta Malashenko (“Astrakhanochka”);
Portari: Daria Dmitrieva (“Lada”), Yaroslav Frolov (“Kuban”), Irina Nikitina (“Zvezda”);
Pivoți : Maya Petrova, Ksenia Makeeva (ambele – “Rostov-Don)
Interi Dreapta: Anna Vyakhireva, Valeria Maslova (ambele- “Rostov-Don”), Anna Kochetova, Irina Snopova (ambele – “Astrakhanochka”), Antonina Skorobogatchenko (“Kuban”);
Extreme dreapta: Julia Managarova, Marina Sudakova (ambele – “Rostov-Don”), Maria Dudina (“Kuban”).

 

SERBIA

Portari: Katarina Tomasevic (Dunajvaros – Ungaria); Marija Colic (Nice – Franța); Marina Pantić (Avr – Franța)

Extreme Stânga: Sanja Radosavljevic (Vac – Ungaria); Dijana Radojević Šambrej (Turain – Franța)

Pivoţi: Dragana Cvijić (CSM București – România); Slađana Pop – Lazić (Brest – Franța)

Extreme Stânga: Katarina Krpež – Šlezak (Erd – Ungaria); Željka Nikolić (SCM Craiova – România)

Linia de 9 metri: Jovana Stoiljkovic (Brest – Franța); Ivana Mitrovic (Jagodina); Andrea Lekic (CSM București – România); Tamara Radojević (Kisvardai – Ungaria); Anđela Janjušević (Šiofok – Ungaria); Jelena Lavko (Erd – Ungaria);Aleksandra Vukajlović (Bekescaba – Ungaria);
 Jelena Trifunović (SCM Craiova -România); Marina Dmitrovic (ASC Corona 2010 Brașov – România); Diana Nunin (Seles Sur Bel – Franța)

ACTUALIZARE 20 noiembrie. Trei forțe ale handbalului feminin, România, Serbia și Rusia, pregătesc la București participarea la Campionatul European din Franța.

La finalul săptămânii, Sala Polivalentă din București va fi gazda celui mai puternic turneu de handbal feminin disputat în Europa în această perioadă. România – cu două selecționate – Serbia și campioana olimpică Rusia se vor lupta pentru titlu la cea de-a 50-a ediție a Trofeului Carpați. Pentru toate echipele participante, aceasta este ultima verificare înaintea Campionatului European.

Colege la echipa de club și bune prietene în afara terenului, Andrea Lekic, Dragana Cvijic și Cristina Neagu vor fi adversare la Trofeul Carpați, deoarece sorții au decis ca România și Serbia să joace vineri pentru calificarea în finala competiției. Pentru Andrea Lekic, cea mai bună jucătoare a lumii în 2013, Trofeul Carpați are o însemnătate aparte: ”Mi-am început cariera internațională în România la Trofeul Carpați. A fost la Cluj, cred că acum 14 ani, deci acest turneu este ca o tradiție pentru mine”, a spus jucătoarea de la CSM București.

Ea spune că întrecerea programată în Capitală este una foarte importantă: „Cred că pentru toate echipele este important, deoarece este ultima verificare înainte de Campionatul European, vor fi meciuri foarte disputate, aștept cu nerăbdare, mai ales că voi juca aici, acasă. Mă concentrez în primul rând pe echipa mea, deoarece nu avem mult timp să fim împreună, trebuie să profităm de această ocazie să ne concentrăm pe jocul nostru, pentru că avem niște absențe din cauza accidentărilor”, a mai spus Lekic. Ea revine cu acest prilej în națională pentru participarea la Europene, după ce în urmă cu doi ani Serbia a lăsat în afara lotului majoritatea vedetelor care au boicotat naționala în 2015.

Dragana Cvijic: ”Este foarte important să ai cea mai bună jucătoare în față”

În aceeași situație se află și o altă vedetă a CSM București, Dragana Cvijic. Ea spune că așteaptă cu nerăbdare revederea cu Cristina Neagu, chiar dacă de data aceasta din postură de adversară, pentru că atunci când joci împotriva celei mai bune jucătoare din lume toată echipa are de câștigat: ”Nu mă gândesc încă la cum o vom opri pe Cristina. Este foarte importantă pentru echipa României și ne putem antrena foarte bine împotriva ei. Este foarte important să ai cea mai bună jucătoare în față, trebuie să rămâi concentrată, să ai răbdare, trebuie să gândești mai mult, va fi cu siguranță un antrenament bun pentru noi”, a spus Cvijic. Ea spune că privește Trofeul Carpați ca pe o competiție foarte importantă în pregătirea participării la Campionatul European, acolo unde Serbia va juca împotriva Poloniei, Suediei și Danemarcei.

”Pentru noi este important să avem mai multe meciuri înainte de Campionatul European pentru că avem o grupă foarte grea și trebuie să ne calificăm mai departe. Sunt fericită că jucăm în România, la București, și că voi reveni aici. Este bine că jucăm contra României deoarece au o echipă foarte bună, cu un antrenor foarte bun. Mă aștept la un meci dificil, unde putem încerca lucruri noi și să pregătim meciurile de la Campionatul European”, a spus sârboaica. Ea a recunoscut că, pentru fiecare dintre componentele Serbiei, obiectivul este calificarea la Jocurile Olimpice din 2020 și că Europenele reprezintă o fază intermediară a îndeplinirii acestui vis. Alături de Cvijic și Lekic, în naționala Serbiei evoluează alte trei jucătoare din Liga Florilor: Željka Nikolić și Jelena Trifunović, ambele de la SCM Craiova, și Marina Dmitrovic, de la Corona Brașov.

Campioana olimpică, Rusia, vine cu toate vedetele

Partida dintre România și Serbia va avea loc vineri, de la ora 18.30, în sala Polivalentă din București. Învingătoarea acestei partide va juca, sâmbătă, 24 noiembrie, finala Trofeului Carpați, contra câștigătoarei partidei dintre România B și Rusia, campioana olimpică en-titre. La această din urmă formație, antrenorul Yevgeny Trefilov a convocat toate vedetele, astfel că se anunță meciuri cu adevărat spectaculoase.

Ca și pentru celelalte naționale participante la Trofeul Carpați, și pentru România competiția este una de verificare pentru participarea la Campionatul European care va avea loc în Franța, în intervalul 29 noiembrie – 16 decembrie. Naționala noastră va face parte acolo din Grupa D, alături de Cehia, Germania și campioana europeană en-titre, Norvegia. Obiectivul trasat de FRH este ocuparea unuia din locurile 1-6.

Program Trofeul Carpați 2018
Vineri, 23 noiembrie
România B – Rusia, ora 16.00
România – Serbia, ora 18.30
Sâmbătă, 24 noiembrie
Finala Mică, ora 16.00
Finala Mare, ora 18.30

Biletele au fost puse în vânzare
Biletele pentru Trofeul Carpați se pot achiziționa din rețeaua Bilete.ro, de pe site-ul www.frh.ro/bilete sau de la casieria Bilete.ro (Calea Griviței nr. 143, București – în incinta Hotel Ibis Gara de Nord, program Luni – Joi orele 12.00-19.00 și Vineri între orele 12.00-16.00). Se pot cumpăra fie tichete de acces pentru fiecare dintre cele două zile de concurs – costă între 30 și 40 de lei, în funcție de categorie – fie abonamente pentru ambele zile. Prețul acestora este cuprins între 50 și 75 de lei, în funcție de categorie. Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de intrare gratuită și vor ocupa același scaun cu adultul însoțitor. Fiecare spectator poate contribui la crearea unei atmosfere de vis: ”Vino îmbrăcat în roșu, galben sau albastru și hai să transformăm Sala Polivalentă într-un mare tricolor!”, este mesajul organizatorilor către fani.

Lotul naționalei România A
Portari: Denisa Dedu (Siofok/ Ungaria), Iulia Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea)
Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Laura Chiper (ASC Corona Braşov)
Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (SCM Gloria Bistriţa), Cristina Florică (SCM Râmnicu Vâlcea)
Centru: Eliza Buceschi (ASC Corona Braşov), Cristina Laslo (Buducnost Podgorica/ Muntenegru), Laura Pristaviţă (SCM Gloria Bistriţa)
Interi dreapta: Ana Maria Drăguț (Kisvardai KC/ Ungaria), Melinda Geiger (Siofok/ Ungaria),
Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Gabriela Perianu (Siofok/ Ungaria)
Pivoți: Daniela Raţiu (SCM Gloria Bistriţa), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea), Crina Pintea (Issy Paris/ Franţa).
Selecționer: Martin Ambros

ACTUALIZARE 19 noiembrie. Naționala de handbal feminin începe pregătirile pentru Trofeul Carpați și pentru Campionatul European din luna decembrie. Tricolorele au luni seara (19 noiembrie) primul antrenament în Sala Apollo din Capitală, iar de la ora 19.15 ședința de pregătire este deschisă reprezentanților mass-media pentru poze&imagini video.

UPDATE Accidentare gravă pentru Ana Maria Țicu și adio turneul final! Campionatul European de handbal feminin 2018. Lotul lărgit al României

Trofeul Carpați 2018 se va desfășura între 23 și 24 noiembrie, va avea loc la București, în sala Polivalentă. În afară de echipa antrenată de selecționerul spaniol vor mai participa România B, Rusia și Serbia.

Vineri, în prima zi a turneului, vor avea loc partidele România B – Serbia (ora 16:00) şi România A – Rusia (18:30). Sâmbătă se vor juca finala mică (ora 16:00) şi finala mare (18:30).

Biletele pentru o zi costă între 30 și 40 de lei. La prima echipa au fost selecționate 17 jucătoare, dar pentru CE vor rămâne doar 16, iar Ambros Martin ar putea opera unele schimbări cu jucătoare de la România B.

Echipa tricoloră debutează la CE din Franța pe 1 decembrie, contra Cehiei. Din grupa sa mai fac parte Norvegia și Germania. 

Lotul României A

  • Portari: Denisa Dedu (Siofok/Ungaria), Iulia Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea)
  • Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Laura Chiper (ASC Corona Braşov)
  • Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (SCM Gloria Bistriţa), Cristina Florică (SCM Râmnicu Vâlcea)
  • Centru: Eliza Buceschi (ASC Corona Braşov), Cristina Laslo (Buducnost Podgorica/Muntenegru), Ana Maria Ţicu (SCM Craiova), Laura Pristaviţă (SCM Gloria Bistriţa)
  • Interi dreapta: Ana Maria Dragut (Kisvardai KC)/Ungaria), Melinda Geiger (Siofok/Ungaria),
  • Interi stânga: CristinaNeagu (CSM Bucureşti), Gabriela Perianu (Siofok/Ungaria),
  • Pivoți: Daniela Raţiu (SCM Gloria Bistriţa), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea), Crina Pintea (Issy Paris/Franţa).

Urmărește-ne pe Google News