de Răzvan Luțac

Tudorel Toader a ripostat când jurnaliștii l-au întrebat de Elena Udrea, reținută de Interpol în Costa Rica.

Girantul „înfăptuirii justiției ca serviciu public” s-a supărat chiar pe presă, cea care a început dosarul „Gala Bute”, încheiat cu condamnarea fostului ministru, scrie „Gazeta sporturilor”.

Ministrul Justiției a punctat că „Un condamnat e un personaj pentru țară? Nu mă provocați, că nu este un personaj pentru țară”.

Reacția sa amintește de un moment petrecut în fotbalul autohton în urmă cu aproape două decenii.

Când, în 2001, după ce Claudiu Niculescu a ajuns la Dinamo din Oltenia, comisiile Federației au decis că acesta trebuie să întoarcă la Craiova. Însă oltenii, care ar fi beneficiat de revenirea gratuită a vedetei, s-au supărat și au spus că vor face recurs!

„VOM CONTESTA!”

Adrian Florea, șef al departamentului fotbal intern al Gazetei, se ocupa de Universitatea Craiova în vara acelui an la ProSport.

El l-a sunat pe Viorel Ilinca, pe atunci președinte al alb-albaștrilor, chiar la câteva minute după ce Federația l-a returnat pe Niculescu clubului care-l pierduse în defavoarea lui Dinamo. „Vom contesta, avem multe căi de atac”, a surprins Ilinca, supărat la auzul deciziei.

Cheia situației paradoxale era că Nețoiu „juca”, de fapt, pentru Dinamo, nu pentru Craiova, clubul pe care îl reprezenta!

Nețoiu urma să ajungă să finanțeze Dinamo și dorea să piardă jucătorii în favoarea viitorului său club.

Asta apropos de reacția lui Tudorel Toader, cine și pentru cine joacă?!

14 goluri în 26 de meciuri dăduse Niculescu în sezonul ce a precedat sosirea sa la Dinamo

CHEIA NEȚOIU

Până la urmă, Comitetul Executiv al FRF l-a lăsat pe Niculescu în București, însă ieșirea omului lui Gigi Nețoiu a ținut, zile la rând, primele pagini ale ziarelor de sport. ProSport chiar a ieșit, pe 29 august 2001, cu acest subiect la a-ntâia, ilustrat cu o caricatură a investitorilor Gigi Neţoiu şi George Ilinca. Nețoiu care, bănuit că făcea jocurile „câinilor” încă de pe-atunci, avea să ajungă în „Groapă” un an mai târziu. Însoțit de 5 fotbaliști: Bărcauan, Alexa, Grigorie, Stoican, Daniel Florea!

700.000 $suma de transfer vehiculată inițial, a pierdut Craiova prin mutarea gratuită a atacantului la Dinamo, facilitată de o clauză șmecherească pusă în contractul acestuia de Gigi Nețoiu

DOUĂ TITLURI IDENTICE

„Haideţi să nu facem din personajul de care vorbiți un subiect naţional. Un ministru al Justiției vorbește despre toți în mod egal. Nu ăsta e rolul ministrului Justiției”, a mai spus Tudorel Toader.

Deși mecanismul în vârful căruia e situat tocmai primește un combustibil nesperat, revenirea improbabilă a unui urmărit internațional, condamnat la 6 ani de închisoare într-un dosar de corupție, Tudorel Toader e supărat.

„Craiova, supărată că l-a primit pe Niculescu”, sună titrarea din ProSportul de acum 17 ani.

„Tudorel Toader, supărat că o va primi pe Udrea”, ar suna, deloc deplasat, o burtă de ziar în ziua de azi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News