Preşedintele Federaţiei turce de fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, a înmânat documentele secretarului general al UEFA, Theodore Theodoridis, în cadrul ceremoniei care a avut loc la Casa Fotbalului European.

Federaţia germană de fotbal (DFB) a fost prima care şi-a depus dosarul de candidatură pentru EURO 2024, în cursul zilei de marţi.

„Toate garanţiile au fost oferite fără nicio rezervă, inclusiv garanţii suplimentare şi inovatoare, care vor asigura succesul financiar al turneului, în beneficiul tuturor federaţiilor membre ale UEFA”, a declarat Demiroren, citat în comunicatul UEFA.

Turcia, care candidează pentru a patra oară consecutiv la organizarea Campionatului European, a fost învinsă în 2010, cu un singur vot de către Franţa, în cursa pentru EURO 2016.

„A sosit timpul pentru Turcia să găzduiască primul său EURO”, a adăugat Servet Yardimci, prim vicepreşedinte al TFF şi membru în Comitetul Executiv al UEFA.

Ţara gazdă a EURO 2024 va fi desemnată anul acesta pe 27 septembrie, de către Comitetul Executiv al forului fotbalistic continental.

Germania, care a organizat Cupa Mondială din 2006, nu a mai găzduit Campionatul European din anul 1988. Ţara era împărţită în două state, în momentul respectiv (RFG – Republica Federală Germania şi RDG – Republica Democrată Germană).

Ultima ediţie a EURO, desfăşurată în 2016 în Franţa, a fostă câştigată de selecţionata Portugaliei. Următorul Campionat European se va desfăşura în 2020 şi va fi găzduit de 12 oraşe din diferite ţări, între care şi capitala României, Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News