Surse din anturajul formaţiei Dinamo susţin că Vasile Turcu s-ar afla în pragul falimentului. Afacerile dezvoltate în domeniul con- strucţiilor au stagnat, fapt ce l-a împins pe Turcu pe marginea prăpastiei: “Cum să fiu, domnule, în faliment? Abia mi-am deschis un restaurant. Ne reprofilăm. A, este adevărat că sunt probleme mari cu lichidităţile, dar asta nu înseamnă că s-a terminat totul”, a răbufnit Turcu.

Are de luat foarte mulţi bani de la stat

Omul de afaceri a adus argumente suplimentare: “Am de încasat peste 5 milioane de euro de la stat. Ce să fac? Aştept să se îndrepte lucrurile. Acest blocaj financiar se simte destul de mult. Dar eu, de bine, de rău, pot spune că am reuşit să îmi menţin afacerile pe linia de plutire. Acum, la finalul anului, toate societăţile mele sunt pe plus. Oricum, în domeniul construcţiilor se resimte criza”, ne-a explicat Turcu.

N-a mai dat nici un ban la club

Întrebat de ce, în ultimul an, n-a mai dat nici măcar un leu la clubul Dinamo, Vasile Turcu susţine că acest lucru nu are nici o legătură cu valul de criză financiară care l-a atins şi pe el. “Eu nu susţin decât performanţa. Nu pot da bani pentru rezultate slabe”, a explicat tăios acţionarul dinamovist.

 
 

Urmărește-ne pe Google News