Sahtior Donetk trebuia sa participe la Dubai la un spectaculos turneu, alaturi de Bayern München. Planurile lui Lucescu au fost date peste cap de decesul emirului Dubaiului, astfel ca toate partidele au fost anulate!

La 13 ianuarie, Sahtior ar fi infruntat intr-un amical de lux pe Bayern. Totul a cazut dupa ce vicepresedintele si premierul Emiratelor Arabe Unite, seicul Maktoum bin Rashid al-Maktoum, a murit in Australia. “La Dubai e stare de doliu. Din pacate, nu vom mai putea juca meciuri amicale acolo, ci doar sa ne antrenam. Pentru a disputa partide de verificare va trebui sa mergem la Abu-Dhabi, pentru ca la Dubai nu se mai poate”, a comentat tehnicianul roman.

Tehnicianul roman a comentat si situatia romanilor de la echipa sa, Stoican, Barcauan, Rat, Florea si Marica. “Sunt cluburi din Romania interesate de ei, dar e complicat pentru ei sa plece de la Sahtior. Acum, sunt la noi, dar nu stiu ce ne va rezerva viitorul. Daca vor accepta concurenta din lot, asa cum e normal, vor ramane la Sahtior. Daca vor decide sa plece, eu nu ma voi impotrivi. Avem destui jucatori straini si nu ii putem folosi pe toti”, a spus Lucescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News