Pentru Halep, care a cucerit anul acesta titlul la Wimbledon, va fi, însă, doar a cincea participare la WTA Finals, deoarece anul trecut nu a putut să participe la ultima ediţie găzduită de Singapore din cauza unei accidentări. În 2019, Halep a mai jucat finale la Doha şi Madrid.

În 2014, la prima sa participare la Turneul Campioanelor, românca a jucat finala, contra americancei Serena Williams.

„Este o mare onoare să mă calific la Shiseido WTA Finals Shenzhen. Este întotdeauna un obiectiv pentru mine în fiecare sezon să mă calific şi sunt emoţionată că voi juca la ediţia din acest an. Am mai fost la Shenzhen până acum şi aştept cu nerăbdare să revin în faţa fanilor de acolo”, a declarat Halep.

Bianca Andreescu a cucerit titlul la US Open, trofeu care i-a încununat cel mai bun an din carieră, în care a ajuns din afara top 100 până pe locul 5 în lume, câştigând şi titluri la Indian Wells şi Toronto.

Anterior s-au calificat la simplu australianca Ashleigh Barty, liderul mondial şi campioana de la Roland Garros, precum şi Karolina Pliskova (Cehia).

Şi perechea canadiano-chineză Gabriela Dabrowski/Xu Yifan şi-a asigurat prezenţa la turneul dotat cu premii totale de 14 milioane de dolari. Celelalte trei perechi calificate sunt Barbora Strycova (Cehia)/Su-Wei Hsieh (Taiwan), Elise Mertens (Belgia)/Arina Sabalenka (Belarus) şi Timea Babos (Ungaria)/Kristina Mladenovic (Franţa).

  • Andreescu, la 19 ani, este cea mai tânără jucătoare care se califică la Turneul Campioanelor de la daneza Caroline Wozniacki (19) în 2009. De asemenea, este a patra reprezentantă a Canadei care va juca la WTA Finals, după Eugenie Bouchard în 2014, Helen Kelesi, 1988-89, şi Carling Bassett-Seguso, 1984-85.

 
 

Urmărește-ne pe Google News