Italianul Vincenzo Nibali (Astana) a dat lovitura în Turul Franței. La capătul unei etape care a cuprins 9 cătărări, dintre care, cea mai grea, de categoria a doua, ”Canibalul” s-a desprins cu 2 kilometri inainte de finișul rundei a doua, York – Sheffield (201 kilometri) și a trecut primul linia de sosire, după 5 ore, 8 minute și 36 de secunde.
Greg Van Avermaet (BMC), Michal Kwiatkowski (Omega Pharma) și Peter Sagan (Cannondale), au sosit după Nibali, cel care a și preluat tricoul galben, de lider al cursei, urmat, la două secunde, de Sagan și de Van Avermaet.
După ce Cavendish a declarat forfait, din cauza accidentării la umăr, urmare a incidentului de la finalul primei runde, etapa a fost animată de o evadare timpurie, din care au făcut parte Armindo Fonseca, Matthew Busche, Blel Kadri sau Cyril Lemoine. Kadri a fost lider cel mai mult, însă a fost ”înghițit”, finalmente, cu 36 de kilometri înainte de finiș, de un grup de următori cu Tony Martin în frunte. Plutonul, condus de Vasil Kirienka, de la Sky, s-a regrupat.
Jean Christophe Peraud (AG 2 R) și Pierre Rolland (Europcar) au încercat, spre final, atacul decisiv, însă Rolland, care rezistase în frunte, a fost prins, cu opt kilometri inainte de finalul etapei. Favoritul Chris Froome, dar și Alberto Contador, a încercat și el o acțiune, pe o cățărare scurtă, dar dură, la 5.000 de metri de finis, însă fără succes. Peter Sagan (Cannondale), Jacob Fuglsang (Astana), Greg van Avermaet, TJ van Garderen (BMC), Michal Kwiatkowski (Omega Pharma), Tony Galopin (Lotto) și Vincenzo Nibali (Astana) au sprintat spre victorie și, deși Sagan părea favorit, laurii i-a cules ”Canibalul”.
Vicenzo Nibali, învingător în La Vuelta 2010 și Il Giro 2013, şi-a păcălit toţi adversarii, iar la final a reuşit să câştige două secunde în faţa principalilor adversari, Chris Froome şi Alberto Contador. Nibali, care a câştigat titlul naţional în urmă cu o săptămână, a devenit primul rutier italian care poartă tricoul galben, după Rinaldo Nocentini, în 2009.Fostul lider al cursei, neamțul Marcel Kittel, a sosit la aproape 10 minute.
Urmeaza ultima etapa pe teritoriul Marii Britanii, Cambridge-Londra, 155 kilometri.
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe