În 2015, implantologul Sorin Găgeanu (artistic-dent.ro) a pedalat pe bicicletă 1400 km pe ruta Bruxelles – Malmo. Pentru asta el a traversat 5 țări în 15 de zile, după ce a călătorit cu 2 avioane, un feribot și 2 trenuri.

În 2016, Sorin Găgeanu și Andrei Rozescu au parcurs pe bicicletă 2400 km în 36 de zile în Turul Marii Britanii. Pentru asta au trecut prin 10 țări, în care au poposit la 21 de gazde și au schimbat 9 feriboturi și 3 avioane.

Iar în acest an, în intenția de a străbate Europa pe bicicletă, Sorin Găgeanu și Andrei Rozescu și-au propus să facă Turul Italiei, străbătând Sardinia, Corsica și Sicilia, o expediție care ar urma să se desfășoare în perioada 25 aprilie și 15 mai.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Pentru obținerea acestor performanțe, Sorin Găgeanu are un program bine stabilit, cu antrenamente și participări la competiții. Din calendar face parte Cupa AV Randonneurs România, cu o tură de 200 de km pentru obținerea primului brevet de anduranță din seria noului sezon.

Sau cursa RGT Drumului Vinului, din 15 aprilie, pe o distanță de 365 km, care are 5 cățărări sau Fleche România, din 23 aprilie, care presupune parcurgerea a 364 km în 24 de ore.

“Pedalăm pe premisa că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul ‘complotează să te ajute la îndeplinirea dorinței tale. Așa că vom duce la bun sfârșit și acest proiect cicloturistic – Turul Sardiniei, Corsica și Sicilia, în care voi fi însoțit de prietenul meu Andrei Rozescu. Prin aceste vacanțe cicloturistice se obține deconectare totală de rutină și de tot ceea ce înseamnă familie, prieteni sau clinică”, e mesajul implantologului Sorin Găgeanu, care a străbătut pe bicicletă deja o bună bucată din Europa.

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News