”U” şi-a trecut în palmares a patra sa Cupă a României şi a treia consecutivă, după cele din 1995, 2016 şi 2017.
Cele două echipe s-au înfrunta şi în finala ediţiei 2015-2016, când clujenii s-au impus cu 82-75.
Meciul de marţi a fost foarte echilibrat, cu un final dramatic. ”U” a început bine şi a condus cu 25-14 în primul set, încheiat însă cu 25-23, după o revenire a orădenilor. La jumătatea duelului, ”U” avea trei puncte în plus pe tabelă, 37-34. Orădenii au avut o perioadă bună, în care au reuşi să întoarcă scorul, astfel că aveau 53-51 cu zece minute înainte de final, după ce avantajul a fost chiar de şase puncte. Clujenii au revenit la cârma jocului în ultimul sfert, iar cu 37 de secunde rămase de joc conduceau cu 62-58. Mandache a reuşit o aruncare de trei puncte pentru CSM, iar apoi clujenii au pierdut posesia când mai erau 14 secunde. CSM Oradea a avut atacul, dar Pasalic a ratat aruncarea de trei puncte şi apoi Watson a obţinut două libere, pe care le-a transformat, aducând victoria echipei sale.
Mihai Silvăşan, antrenorul echipei clujene, i-a folosit în acest meci pe Nandor Kuti 13 puncte, 3 recuperări, Ousmane Barro 10 p, 10 rec, 2 pase decisive, Giordan Watson 14 p, 1 rec, 4 pd, Lasannah Kromah 6 p, 7 rec, 4 pd, Zeljko Sakic 14 p, 4 rec, 1 pd, Rolland Torok 3 p, Andrei Kalnicenko 4 p, 2 rec, Aleksandar Rasic 1 rec, 1 pd, Adomas Drungilas 1 rec, Miha Lapornik 3 rec, 3 pd.
La CSM CSU Oradea, Cristian Achim i-a utilizat pe Bogdan Ţîbîrnă 2 p, 7 rec, 1 pd, Muhamed Pasalic 14 p, 3 rec, 1 pd, Sean Denison 1 pd, Kristopher Richard 18 p, 8 rec, 1 pd, Andrei Mandache 9 p, 9 rec, 2 pd, Bogdan Nicolescu 7 p, 3 rec, Goran Gajovic 4 p, 3 rec, 1 pd, Arturas Valeika 1 pd, Vaidas Kariniauskas 7 p, 1 rec, 3 pd.