Eroina italiencelor de la Schio, între primele opt echipe ale continentului în sezonul trecut, a fost Laura Macchi (33 de ani), cvadruplă campioană în Italia, care a marcat ultimele cinci puncte pentru formaţia sa. Mai întâi a transformat două aruncări libere, egalând la 73, apoi, cu trei secunde înainte de final, a reuşit un coş de trei puncte din zero grade. Jocul a fost urmărit de 1.500 de spectatori.

Italiencele, buget de 2.000.000 €

Schio (4 titluri, 6 Cupe, 4 Supercupe, 3 titluri europene) e un club sponsorizat de reţeaua de supermarketuri Famila. Echipa are un buget de 2.000.000 de euro. CSM Târgovişte, care se bazează pe de patru ori mai puţini bani, a fost la un pas de desfiinţare în vară. Dâmboviţencele au 10 titluri şi 7 Cupe ale României în ultimele două decenii şi au ajuns în Euroliga feminină datorită unui wild card primit din partea FIBA Europe. Următorul meci pentru CSM Târgovişte în Grupa B a Euroligii feminine de baschet este programat la 31 octombrie, în deplasare, cu formaţia turcă Fenerbahce. În faza următoare se califică patru din cele şapte echipe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News