Ionuţ Bosu a intrat primul pe teren, smulgând fanionul de la colţul terenului şi alergând ca un bezmetic în preajma porţii din faţa peluzei “Cătălin Hâldan”, cu stewarzii pe urmele sale. El a devenit acum celebru printre fanii “roş-albilor”.

La fel cum este şi pe internet, pe site-urile de socializare, acolo unde se consideră un adevărat “macho”. “Uitaţi-vă la poze!!!!! Şi vă daţi seama singure”, e mesajul cu care tânărul născut pe 4 august 1987 agaţă fetele în spaţiul virtual. Pasionat de schi şi de fotbal, Bosu susţine, cel puţin pe internet, că e student, iar printre domeniile sale de interes se numără “animalele, construcţiile şi imobiliarele”. Pentru următorii doi ani, el are interdicţie pe stadioane. Este foarte posibil ca, la revenirea tânărului pe terenurile de sport, Dinamo să se afle tot în… groapă.

Cui nu-i convine, să plece!

Preşedintelui executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, i s-a pus pata pe fotbalişti. Tamaş şi colegii săi riscă să-şi vadă salariile reduse la sume sub 100.000 de euro, dacă nu câştigă meciul de astăzi cu CFR Cluj şi marele derby de săptămâna viitoare, împotriva Stelei. “Dacă nu batem azi pe CFR Cluj şi săptămâna viitoare în Ghencea, va fi nenorocire pentru fotbalişti! Nici unul nu va avea salariu mai mare de 100.000 de euro. Cui nu-i convine, să plece, indiferent de nume! Nu mai merge cu miştocăreala şi cu bătaia de joc!”, a anunţat Cristi Borcea, care a mărturisit că din cauza stării de sănătate, dar şi a supărării nu va veni la stadion la meciurile sus-amintite.

 
 

Urmărește-ne pe Google News